ANAF: Redirectionarea a 2% din impozitul pe venit, formularele 200 si 230

Potrivit prevederilor legale în vigoare la data prezentei, contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, prin completarea şi depunerea formularului 230 – “Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual şi deducerea cheltuielilor efectuate pentru economisirea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, reglementat prin OPANAF nr.52/2012.

De asemenea, contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise, câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, prin completarea şi depunerea formularului 200 – “Declaraţie privind veniturile realizate din România”, reglementat prin OPANAF nr.52/2012.

Pentru veniturile aferente anului 2011, termenul de depunere al formularelor menţionate este data de 25 mai 2012, inclusiv.

Formularul 200 se poate depune şi on-line, dacă contribuabilul dispune de un certificat digital calificat, obţinut conform prevederilor legale, sau a împuternicit o persoană care deţine acest certificat.

Formularele 200 şi 230 se pot obţine de la sediul unităţilor fiscale sau descărcate de pe site-ul ANAF – pagina de asistenţă contribuabili/toate formularele.

În legătură cu procedura completării şi depunerii formularelor pentru exercitarea opţiunii de virare a 2% din impozitul anual datorat, precizăm următoarele:

Potrivit prevederilor art.17 coroborate cu cele ale art.18 din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilul este subiect al raportului juridic fiscal, care, îşi poate îndeplini obligaţiile fiscale şi printr-un împuternicit, desemnat potrivit legii.

De asemenea, conform prevederilor Instrucţiunilor de completare a formularelor, aprobate prin OMFP nr. 52/2012, cererile 230, se depun direct la registratura organului fiscal sau la oficiul poştal, prin scrisoare recomandată.

Articole similare

Comentariul tau aici