Evaziune fiscala licita vs. evaziune fiscala ilicita

  • Inscrie-te ACUM la newsletterul GRATUIT Contzilla.ro
  • All Inclusive - toate lucrarile de specialitate - Click AICI!
  • În esenţă diferenţa dintre termenii evaziune fiscala legala şi evaziune fiscal ilegala constă în legalitatea operaţiunii. Fiecare plătitor de taxe are dreptul de a încerca să evite achitarea taxelor. Dar care este momentul în care sustragerea legală de la plata taxelor sau  se transformă în evaziunea fiscală ilegală?

    Răspunsul la această întrebare se regăseşte în prezentul articol, care delimitează prin definiţii şi exemple concrete cele două concepte. Astfel, putem afirma că dacă evaziunea fiscală legala înseamnă trecerea unei graniţe pentru a intra pe un drum cu taxă fără a plăti, evaziunea fiscal ilegala constă în găsirea unei rute alternative, dar tot lipsită de taxe.

    Evaziunea fiscal legala exprimă exploatarea din punct de vedere legal a sistemului de impozitare în scopul reducerii obligaţiilor fiscale curente sau viitoare prin anumite mijloace care nu sunt prevăzute de către Parlament. Această „sustragere” de la plata taxelor implică în mod frecvent tranzacţii artificiale menite să genereze un avantaj fiscal.

    Instanţele de judecată din numeroase ţări s-au pronunţat în mod clar asupra faptului că evitarea taxelor fiscale este legală, dar evaziunea fiscală este ilegală. Judecătorul Felix Frankfurter de la U.S. Supreme Court a menţionat că în ceea ce priveşte viclenia contribuabililor de a-şi gestiona afacerile astfel încât să obţină minimizarea taxelor, aceştia pot să meargă în demersul lor în mod intenţionat până la limita legii, dar fără să încalce legea. De asemenea, acesta afirmă că nici o persoană care are o datorie publică nu trebuie să plătească mai mult decât îi cere legea. „Taxele sunt plăţi obligatorii, nu contribuţii voluntare”.

    Deşi, în termeni legali diferenţa dintre evaziune fiscala licita si evaziune fiscala ilicita apare ca fiind foarte clară, în practică este mai greu de observat. Prin introducerea diferitelor amendamente la legi, evitarea legală a taxelor se poate transforma oricând în evaziune fiscală ilegală. Ignorarea sau necunoaşterea acestei diferenţe poate fi extrem de gravă. Spre exemplu, rezidenţii care nu au domiciliul în UK pot să îşi aranjeze afacerile astfel încât toate veniturile lor offshore să fie scutite de taxe, cu excepţia celor repatriaţi pentru cheltuieli de trai. Acest sistem este perfect acceptabil din perspectiva Marii Britanii.

    Aceste practici de evaziune fiscal legala se materializează în deduceri fiscale, schimbarea structurii de afaceri a unei întreprinderi sau stabilirea unei companii offshore într-un paradis fiscal. Într-un raport recent, HMRC (Her Majesty Revenue & Customs), departamentul din cadrul guvernului britanic responsabil cu colectarea taxelor, a denunţat aceste practici de sustragere afirmând că „ o mică minoritate din populaţie încalcă regulile prin evitarea sau eludarea în mod deliberat a taxelor şi vom acţiona ferm pentru a amenda aceste persoane”.

    Organizaţia UK Uncut lansează o serie de provocări marilor corporaţii şi oamenilor de afaceri care încearcă o evaziune fiscală licită. Un exemplu elocvent este reprezentat de Sir Philip Green, proprietarul Arcadia Group, fiind unul dintre ţintele directe ale organizaţiei UK Uncut. Green nu este deţinătorul propriu-zis al grupului, este un delegat, un reprezentant al soţiei sale care locuieşte în Monaco şi nu plăteşte impozit pe venit. În anul 2010, omul de afaceri îşi plăteşte dividende în valoare de 1.2 miliarde de lire sterline, canalizate prin conturi offshore în paradisul fiscal din districtul Jersey înainte de a ajunge în contul soţiei sale din Monaco.

    Pe de altă parte, evaziunea fiscală are drept scop sustragerea de la plata impozitelor, dar în mod ilegal. Acest lucru se întâmplă atunci când o persoană denaturează sau ascunde adevărata situaţie a afacerilor sale faţă de autorităţile fiscale, spre exemplu raportarea fiscală necinstită. În anul 2012, HMRC a anunţat că îi vor urmări pe cei care se angajează în comiterea unor astfel de acţiuni de evaziune fiscală, cu sancţiuni grave pentru cei care nu plătesc impozitul întreg datorat, de la sancţiuni financiare la condamnări penale. O excepţie de la aceste reguli o constituie Elveţia, unde mai multe acte tratate drept cazuri de evaziune fiscală în alte ţări sunt considerate cazuri civile.

    Aşadar, deşi, în principiu, considerăm că evaziunea fiscală are aceeaşi semnificaţie cu frauda fiscală, atunci când intenţionalitatea (adică natura deliberativă a cazului) nu este sau nu poate fi dovedită, acceptăm că este vorba despre evaziune fiscală, în caz contrar fiind vorba despre fraudă fiscală. Deşi legea nu discerne între cele două situaţii (rămânând, eventual, la latitudinea inspectorului guvernamental să facă acest lucru), considerăm că ar fi util să se delimiteze, sub aspectul caracterului penal, mai ales, între cele două situaţii, contribuind, astfel, la formarea unei morale fiscale.

    Oana Tomoiaga

    Articole similare

  • Autor: Delia Mircea
  • Profil Google Plus Delia Mircea

  • Articole similare

    Comments are closed.

    Distribuie acest articol: