Formarea profesionala a adultilor

În şedinţa Executivului de miercuri, 10 noiembrie 2010, a fost aprobat proiectul de act normativ care modifică şi completează Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor.

 Acesta promovează un cadru juridic clar definit şi transparent în domeniul formării profesionale a adulţilor, care va permite salariaţilor, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, persoanelor fizice, organizaţiilor patronale şi sindicale, asociaţiilor profesionale să beneficieze de reglementările generale stabilite la nivel european de Directiva 2006/123/CE (Directiva servicii). Formarea profesională a adulţilor care se finalizează prin acte de calificare recunoscute la nivel naţional reprezintă o activitate de interes general care face parte din sistemul naţional de educaţie şi formare profesională.

 

Prin noul act normativ se asigură egalitatea de tratament atât pentru prestatorii de servicii de formare profesională din România cât şi pentru prestatorii din străinătate, care doresc să-şi desfăşoare activitatea în România, astfel încât piaţa serviciilor din România să fie o piaţă caracterizată de libera concurenţă între toţi cei implicaţi.

 Principalele aspecte reglementate prin actul normativ adoptat se referă la:

• formarea profesională a adulţilor se poate realiza de către persoane fizice şi persoane juridice, de drept public sau privat, stabilite în România, în statele membre ale Uniunii Europene sau în statele aparţinând Spaţiului Economic European, indiferent de forma juridică de organizare a acestora

• autorizarea furnizorilor de formare profesională se va reînnoi la cererea furnizorului;

• autorizarea se va acorda şi pentru competenţe transversale;

• acordarea autorizaţiei se va face în urma unei examinări corespunzătoare din care să reiasă că au fost îndeplinite condiţiile de eligibilitate şi criteriile de autorizare;

• autorizaţiile vor permite exercitarea activităţii de formare profesională pe întreg teritoriul naţional, prin înfiinţarea de agenţii, sucursale, filiale sau birouri numai pentru programele de formare profesională autorizate;

• îmbunătăţirea procesului de exercitare a serviciilor de formare profesională de către furnizorii de formare profesională prin utilizarea serviciilor „Punctului de contact unic electronic” (PCU);

• Consiliul Naţional al Calificărilor şi Formării Profesionale a Adulţilor va îndeplini o serie de atribuţii noi referitoare la gestionarea informaţiilor privind activitatea pe ansamblu a furnizorilor de formare profesională.

Implementarea acestui act normativ va conduce la:

• facilitarea învăţării pe tot parcursul vieţii prin promovarea accesului şi oportunităţilor egale pentru toţi;

• mai bună evidenţă a programelor de formare profesională finalizate cu certificate de calificare/absolvire recunoscute la nivel naţional;

• modernizarea, simplificarea şi creşterea transparenţei practicilor administrative la nivel naţional privind serviciile de formare profesională a adulţilor;

• eliminarea întârzierilor, costurilor şi efectelor negative care decurg, de exemplu, din demersurile inutile şi excesiv de complexe pentru prestarea de servicii de formare profesională.

Articole similare

Comentariul tau aici