Legitimatiile de inspectie fiscala

  • Inscrie-te ACUM la newsletterul GRATUIT Contzilla.ro
  • All Inclusive - toate lucrarile de specialitate - Click AICI!
  • Incepand cu data de 03/07/2009 va intra in vigoare Ordinul nr. 1.156 din 27 mai 2009, emitent : AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ (MONITORUL OFICIAL nr. 373 din 3 iunie 2009)

    Pentru desfăşurarea inspecţiei fiscale se vor elibera legitimaţii de inspecţie fiscală personalului cu atribuţii de inspecţie fiscală, conform modelelor prevăzute în anexele ordinului.

    Personalul cu atribuţii de inspecţie fiscală cuprinde inspectorii din cadrul aparatului central şi teritorial al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, desemnaţi de conducătorul organului fiscal să efectueze inspecţia fiscală.

    Legitimaţiile de inspecţie fiscală prevăzute la art. 1 atestă împuternicirea specială a titularului în faţa contribuabilului, ce implică exerciţiul autorităţii de stat, acordată pe timpul îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, potrivit titlului VII “Inspecţia fiscală” din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

    Legitimaţia de inspecţie fiscală este valabilă numai însoţită de ordinul de serviciu semnat de conducătorul organului de inspecţie fiscală.

    Caracteristicile legitimatiilor :

    • au regim special;
    • sunt nominale
    • se distribuie de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
    • numerotarea legitimaţiilor de inspecţie fiscală se face de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin repartizarea unei plaje de numere fiecărei structuri cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul aparatului central şi teritorial, conform anexei nr. 3.
    • Legitimaţiile de inspecţie fiscală vor fi semnate de către vicepreşedintele ANAF pentru structurile cu atribuţii de inspecţie fiscală centrale, de către directorul coordonator pentru structurile cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti şi de către directorul general pentru structurile cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei generale de administrare a marilor contribuabili.

    Articole similare

  • Autor: Delia Mircea
  • Profil Google Plus Delia Mircea

  • Articole similare

    Comments are closed.

    Distribuie acest articol: