Livrari de bunuri prin organele de executare silita – comunicat

  • Inscrie-te ACUM la newsletterul GRATUIT Contzilla.ro
  • All Inclusive - toate lucrarile de specialitate - Click AICI!
  • Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

    Recent, pe site-ul AJFP-Arges a fost publicat un comunicat cu privire la livrarile de bunuri prin organele de executare silita. Iata mai jos informatia completa din comunicat:

    “Potrivit prevederilor art. 319 alin. (18) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal pot fi emise facturi de catre un tert in numele si in contul furnizorului/prestatorului in conditiile stabilite prin normele metodologice, cu exceptia situatiei in care partea terta este stabilita intr-o tara cu care nu exista niciun instrument juridic referitor la asistenta reciproca.

    In aplicarea acestei prevederi la pct. 96 alin. (5) din normele metodologice se mentioneaza urmatoarele:

    Organele de executare silita reprezinta persoanele abilitate prin lege sa efectueze procedura de executare silita.

    A – Prevederi privind obligatiile organelor de executare silita

    Facturarea:

    In cazul bunurilor supuse executarii silite care sunt livrate prin organele de executare silita, factura de executare silita:

    -se intocmeste de catre organele de executare silita pe numele si in contul debitorului executat silit.

    -va cuprinde mentiunea cu privire la faptul ca facturarea este realizata de organul de executare silita.

    -contine, pe langa informatiile prevazute la art. 319 alin. (20) din Codul Fiscal, numele si datele de identificare ale organului de executare silita prin care se realizeaza livrarea bunurilor.

    Originalul facturii se transmite cumparatorului, respectiv adjudecatarului, iar ecemplarul al doilea se transmite debitorului executat silit.

    Organele de executare silita emit facturi cu TVA:

    numai in cazul operatiunilor taxabile si

    numai daca debitorul este inregistrat in scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal sau a fost inregistrat in scopuri de TVA si i s-a anulat inregistrarea conform art. 316 alin. (11) lit. a) si h) din Codul fiscal.

    In cazul operatiunilor pentru care se aplica taxare inversa nu se inscrie TVA pe factura, ci se va inscrie mentiunea “taxare inversa”; taxarea inversa se aplica numai in situatia in care este respectata conditia obligatorie de la art. 331 alin. (1) din Codul fiscal, respectiv atat furnizorul, cat si beneficiarul sa fie inregistrati in scopuri de TVA conform art. 316.

    In situatia in care debitorul executat silit aplica sistemul de TVA la incasare, organul de executare silita inscrie pe factura mentiunea “TVA la incasare”;

    Daca la data livrarii debitorul executat silit nu este inregistrat in scopuri de TVA ca urmare a anularii codului sai de inregistrare in scopuri de TVA in conditiile prevazute la art. 316 alin. (11) lit. a) – e) si h) din Codul fiscal, organul de executare silita are obligatia sa emita factura cu TVA daca livrarea bunurilor ar fi fost taxabila in situatia in care respectivul debitor executat silit ar fi fost inregistrat in scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal.

    In cazul operatiunilor scutite, respectiv livrarea de constructii/parti de constructii si a terenurilor pe care sunt construite, precum si a oricaror alte terenuri, debitorul executat silit poate sa opteze pentru taxare conform art. 292 alin. (3) din Codul fiscal, prin depunerea notificarii prevazute la pct. 58 din norme.

    Incasarea si plata TVA:

    • Daca organul de executare silita, incaseaza contravaloarea bunurilor, inclusiv TVA de la cumparator sau de la adjudecatar, are obligatia sa vireze la bugetul de stat TVA incasata de la cumparator ori adjudecatar. Termen: 5 zile lucratoare de la data adjudecarii.

    Organul de executare silita transmite debitorului executat silit o copie de pe documentul prin care s-a efectuat plata TVA.

    • Daca cumparatorul sau adjudecatarul are obligatia sa plateasca la unitatile Trezoreriei Statului TVA aferenta bunurilor cumparate, organului de executare silita nu ii mai revin obligatii referitoare la plata taxei.
    • Prevederile de mai sus referitoare la incasarea si plata taxei nu se aplica pentru situatiile in care se aplica taxarea inversa, fiind aplicabile in acest caz, regulile specifice referitoare la taxarea inversa.

    Inregistrarea si evidentierea in decont:

    *Organele de executare silita:

    -inregistreaza TVA din facturile pentru operatiuni de executare silita emise in alte conturi contabile decat cele specifice taxei pe valoare adaugata;

    -daca organul de executare silita este persoana inregistrata in scopuri de TVA, acesta nu evidentiaza in decontul propriu de taxa operatiunile respective.

    B – Prevederi privind obligatiile debitorul executat silit:

    -inregistreaza in evidenta proprie operatiunea de livrare de bunuri pe baza facturii transmise de organele de executare silita, inclusiv TVA colectata aferenta, daca este cazul.

    -pe baza documentului de plata a TVA transmis de organele de executare silita debitorul executat silit evidentiaza in Decontul de TVA suma TVA achitata, cu semnul minus, la randul de regularizare taxa colectata.

    Exceptie: Daca debitorul executat silit nu este inregistrat la data livrarii in scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal ca urmare a anularii codului sau de inregistrare in scopuri de TVA, in conditiile prevazute la art. 316 alin. (11) lit. a) – e) din Codul fiscal, aceasta inregistreaza in evidenta proprie factura si, dupa caz, TVA colectata aferenta, precum si documentul de plata a TVA, in primul decont depus in calitate de persoana inregistrata in scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal.

    • Debitorul executat silit care aplica sistemul TVA la incasare aplica in mod corespunzator prevederile legale referitoare la acest sistem, iar pentru situatiile referitoare la taxarea inversa, se aplica regulile referitoare la aceasta.

    Sursa: AJFP Arges

    Autor articol: Diana Dragomir, economist, profil Linkedin -click aici-

    Articole similare

  • Autor: Delia Mircea
  • Profil Google Plus Delia Mircea

  • Articole similare

    Comments are closed.

    Distribuie acest articol: