In Monitorul Oficial Nr. 328 din 18 mai 2009 a fost publicat ordinul nr. 539 din 28 aprilie 2009 a Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale pentru aprobarea Procedurii privind declararea starii de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice, conform prevederilor art. 176 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.

Principalele prevederi ale acestuia sunt:

• procedura este aplicabila atat persoanelor fizice sau juridice;

• debitorul in cauza va fi declarat insolvabil in baza unui proces-verbal intocmit de compartimentul de executare silita din cadrul inspectoratului teritorial de munca, vizat de compartimentul juridic al acestuia si aprobat de inspectorul-sef;

• pe perioada în care un debitor ale carui venituri sau bunuri urmaribile au o valoare mai mica decat obligatiile fiscale de plata este declarat insolvabil, masurile de executare silita nu vor fi intrerupte;

• dupa data declararii starii de insolvabilitate a unui debitor persoana fizică sau juridica, in situatia in care organul de executare constata indeplinite conditiile legale in materia atragerii raspunderii solidare, va face demersurile legale ce se impun;

• in scopul declararii starii de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice ale caror venituri ori bunuri au o valoare mai mica decat obligatiile fiscale de plata, compartimentele de executare silita au urmatoarele obligatii:

- sa verifice situatia patrimoniala a debitorilor persoane juridice sub aspectul cuantificarii valorii insumate a bunurilor si veniturilor acestora, prin solicitarea, consultarea si analizarea, la sediul debitorului, respectiv la punctele de lucru, dupa caz, a datelor inscrise in situatiile financiar-contabile anuale si/sau semestriale, din ultima balanta contabila incheiata de societatea debitoare, precum si cercetarea la fata locului a bunurilor detinute de acestia, avandu-se in vedere urmatoarele:
-valoarea de inventar a tuturor bunurilor mobile si imobile aflate in proprietatea debitoarei;

-valoarea insumata a tuturor veniturilor de natura comerciala, fiscala sau provenite din dobanzi bancare aferente unor depozite banesti, din titluri de stat cu rascumparare la termen;

-valoarea determinata pe baza cotatiilor bursiere la zi a titlurilor de participatie (actiuni, obligatiuni);
-valoarea insumata a creantelor de natura comerciala, a cambiilor, biletelor la ordin sau a creantelor de natura fiscala (sume de rambursat ori sume de restituit) pe care debitorul persoana juridica le are de recuperat;
-valoarea insumata a disponibilitatilor banesti, aşa cum rezulta din fisierul conturilor bancare;
-sa verifice situatia bunurilor de orice fel care se afla in proprietatea debitorului persoana juridica, precum si valoarea acestora, prin solicitari de informatii de la unitatea administrativ-teritoriala (primărie), biroul de carte funciara, precum si, dupa caz, de la institutii care gestioneaza registre publice sau de la alte organe abilitate (Registrul Auto Roman, Registrul Naval Roman etc.);
-sa verifice situatia bunurilor de orice fel care se afla in proprietatea debitorului persoana fizica, precum si valoarea acestora, prin:
-solicitari de informatii de la unitatea administrativ-teritoriala (primarie), biroul de carte funciară, precum si, dupa caz, de la institutii care gestioneaza registre publice sau de la alte organe abilitate (Registrul Auto Roman, Registrul Naval Roman etc.);
-cercetari si constatari la domiciliul persoanei fizice cu privire la situatia materiala a acesteia, precum si la alte unitati sau persoane fizice unde aceasta si-a desfasurat activitatea profesionala ori lucrativa remunerata, in alte locuri despre care s-au cules informatii in legatura cu existenta bunurilor debitorului persoana fizică, dupa caz;
-solicitari de informatii de la organele ori persoanele abilitate cu privire la mostenitorii care au acceptat succesiunea debitorului decedat sau declarat disparut ori decedat;
-solicitari de informatii de la societatile bancare cu privire la existenta unor conturi de disponibilitati banesti detinute de debitorul decedat sau declarat disparut ori decedat;

• Sa procedeze la compararea valorii insumate a bunurilor si veniturilor debitorului persoana fizica sau juridica cu totalul obligatiilor fiscale principale si accesorii datorate de acesta si neachitate la data compararii;

• dupa analiza datelor si informatiilor, compartimentul de executare silita din cadrul inspectoratului teritorial de munca, in functie de situatia in care se incadreaza, va proceda la intocmirea procesului-verbal de declarare a starii de insolvabilitate a debitorului persoana fizica sau juridica, al carui model este prevazut in anexa nr. 3 la prezenta procedura;

• procedura de declarare a starii de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice care nu au venituri ori bunuri urmaribile:

In scopul declararii in stare de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice sau juridice care nu au venituri ori bunuri urmaribile, care indeplinesc conditiile legale, compartimentele de executare silita au urmatoarele obligatii:

• sa verifice situatia juridica a debitorului persoana juridica, prin solicitarea de informatii de la oficiul registrului comertului sau de la alte institutii competente, dupa caz, urmarind eventualele mentiuni inscrise in certificatul constatator referitoare la dizolvare, lichidare ori radiere;

• sa verifice domiciliul fiscal, sediul social si/sau sediul secundar, dupa caz, al debitorilor persoane fizice ori juridice care urmeaza a fi declarati in stare de insolvabilitate, prin:

• solicitari de informatii de la organele abilitate, iar in cazul in care acesta nu este gasit, sa se faca mentiunea “nu este gasit la adresa”;
• deplasarea la domiciliu si/sau la sediul secundar cunoscute;
• solicitari de informatii de la:
• organele de politie referitoare la domiciliul/resedinta, dupa caz, al/a administratorilor, asociatilor/actionarilor persoanei juridice debitoare;
• organele de politie referitoare la domiciliul/resedinta al/a persoanei fizice debitoare;
• organul fiscal in a carui raza teritoriala se afla ori s-au aflat sediile principale sau secundare, dupa caz;
sa verifice existenta bunurilor de orice fel care se afla in proprietatea debitorului persoana fizica sau juridica, precum si a veniturilor acestuia, prin:
• examinarea datelor cuprinse in situatiile financiar-contabile anuale sau semestriale, precum si in ultima balanta contabila incheiata de societatea debitoare;
• consultarea fisierului conturilor bancare;
• verificarea inregistrarilor in arhiva electronica de garantii reale mobiliare;
• solicitari de informatii de la unitatea administrativ-teritoriala (primarie), biroul de carte funciara, precum si, dupa caz, de la institutii care gestioneaza registre publice sau de la alte organe abilitate (Registrul Auto Roman, Registrul Naval Roman etc.);
• cercetari si constatari la domiciliul fiscal si/sau sediul secundar, precum si in alte locuri despre care s-au cules informatii in legatura cu existenta bunurilor debitorului persoana juridica sau fizica, dupa caz;
după culegerea datelor şi informaţiilor mentionate, compartimentul de executare silita din cadrul inspectoratului teritorial de munca, in functie de situatia in care se incadreaza, va proceda la intocmirea procesului-verbal de declarare a starii de insolvabilitate a debitorului persoana fizica sau juridica;

• verificarea situatiei debitorului care nu are bunuri sau venituri urmaribile declarat in stare de insolvabilitate se va face de catre compartimentul de executare silita din cadrul inspectoratului teritorial de munca, cel putin o data pe an

In situatia in care se constata dobandirea de catre debitorul declarat insolvabil a unor bunuri sau venituri urmaribile, compartimentul de executare silita din cadrul inspectoratului teritorial de munca va proceda, la trecerea creantelor respectivului debitor persoana fizica sau juridica din evidenta separata in cea curenta si la inceperea/reluarea masurilor de executare silita;

Prin Decizia 458 din 31 martie 2009, Curtea Constitutionala, intrunita in sedinta publica la data de 26 martie, a decis ca prevederile Codului de Procedura Civila privind inceperea executarii silite fara acordul instantei sunt neconstitutionale.

Astfel, daca prin modificarile Codului Civil operate prin art.I pct.13 din Legea nr.459/2006, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.994 din 13 decembrie 2006, executarea silita era lasata la latitudinea executorului judecatoresc caruia i se inainta “cererea de executare silita”, Curtea Constitutionala considera ca executarea silita trebuie efectuata doar sub control judecatoresc.

Decizia Curtii Constitutionale este definitiva si urmeaza afi pusa in aplicare de indata – astfel, executarea silita urmand a se efectua doar cu acordul instantei.

Redam mai jos, sintetizata, elementele cele mai importante ale argumentatiei Curtii Constitutionale

__________________________________________________________________________________________ 
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art.3731 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin art.I pct.13 din Legea nr.459/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.994 din 13 decembrie 2006, având următorul cuprins: „Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu prevede altfel.

Executorul judecătoresc este dator să stăruie, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu şi pentru respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.

În interesul executării, executorul judecătoresc poate cere debitorului să dea o declaraţie scrisă cu privire la veniturile şi bunurile sale şi locul unde se află acestea.

În situaţia prevăzută de art. 3717 alin. 1, executorul judecătoresc este dator să pună în vedere părţii să-şi îndeplinească de îndată obligaţia de avansare a cheltuielilor de executare.”

Se susţine că aceste dispoziţii legale încalcă prevederile constituţionale ale art.1 – Statul român, art.21- Accesul liber la justiţie, art.44 – Dreptul de proprietate privată şi art.126 – Instanţele judecătoreşti, cu raportare la art.6 par.1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, precum şi la art.1 din Protocolul nr.1 la Convenţie, privind dreptul de proprietate privată.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, Curtea reţine următoarele:

Procesul civil constituie activitatea desfăşurată de instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în cauzele civile, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor şi intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti şi a altor titluri executorii. Aşadar, procesul civil parcurge două faze: judecata şi executarea silită, aceasta din urmă intervenind în cazul hotărârilor susceptibile de a fi puse în executare cu ajutorul forţei de constrângere a statului sau a altor titluri executorii, în măsura în care debitorul nu-şi execută de bună voie obligaţia.

Caracterul unitar al procesului civil impune respectarea garanţiilor ce caracterizează dreptul la un proces echitabil atât în faza judecăţii cât şi a executării silite, cea mai importantă dintre aceste garanţii fiind „dreptul la un tribunal” în sensul art.21 din Constituţie şi al art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adică liberul acces la o instanţă independentă şi imparţială, stabilită prin lege, şi controlul actelor efectuate în ambele faze ale procesului de către instanţele judecătoreşti.

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a statuat în jurisprudenţa sa că „dreptul la un tribunal garantat de art.6 alin.1 din Convenţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridica internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul unei părţi. Executarea unei sentinţe, a oricărei instanţe, trebuie considerată ca făcând parte integrantă din «proces» în sensul art.6.” (cauzele SC Ruxandra Trading împotriva României, 2007, Hornsby împotriva Greciei, 1997).

Cu scopul declarat de a adapta procedura executării silite la exigenţele art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi pentru eliminarea deficienţelor constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în această materie, care au determinat condamnarea statului român într-o serie de cauze, legiuitorul român a procedat la adoptarea unor modificări ale normelor incidente în materia executării silite. Curtea consideră că este pozitiv un astfel de demers, pentru asigurarea bunei desfăşurări a acestei proceduri, prin scurtarea duratei sale şi evitarea exercitării unor acţiuni abuzive sau nejustificate, cu condiţia ca modificările legislative realizate să respecte exigenţele statului de drept, astfel cum sunt consacrate de Legea fundamentală, şi un just echilibru între mijloacele folosite şi scopul urmărit prin adoptarea unor asemenea măsuri.

Astfel, în ceea ce priveşte art.3731 din Codul de procedură civilă, a cărui modificare este criticată în prezenta cauză, se observă că, în redactarea anterioară intervenţiei legiuitorului prin art.I pct.13 din Legea nr.459/2006, avea următorul cuprins : “Cererea de executare silită se depune la executorul judecătoresc, dacă legea nu dispune altfel. Executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie, cererea creditorului urmăritor şi titlul executoriu.

Instanţa încuviinţează executarea silită prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Încheierea prin care preşedintele instanţei admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă nici unei căi de atac. Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată cu recurs de către creditor, în termen de 5 zile de la comunicare.

După încuviinţarea cererii, instanţa va alcătui un dosar privind executarea, la care executorul judecătoresc este obligat să depună câte un exemplar al fiecărui act de executare, în termen de 48 de ore de la efectuarea acestuia.”

În această redactare, textul de lege îndeplinea exigenţele unui proces echitabil, plasând executarea silită sub controlul instanţei de judecată, încă de la debutul acestei proceduri.

Prin art.I pct.13 din Legea 459/2006 s-a dat o nouă redactare art.3731 din Codul de procedură civilă, fiind eliminată obligaţia executorului judecătoresc de a solicita încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, precum şi procedura încuviinţării executării silite, în ansamblul său. Curtea constată că dispoziţiile art.3731 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost modificate prin art.I pct.13 din Legea nr.459/2006, sunt neconstituţionale, pentru motivele ce urmează a fi expuse.

Astfel, prin înlăturarea controlului judecătoresc asupra începerii executării silite, s-a conferit executorului judecătoresc competenţa de a decide cu privire la legalitatea şi temeinicia cererii de executare silită, activitate ce constituia atributul instanţei de judecată. Altfel spus, verificările efectuate anterior modificării art.3731 din Codul de procedură civilă de către instanţa de executare, în vederea încuviinţării executării silite (existenţa şi legalitatea titlului executoriu, caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, calitatea părţilor din procedura de executare silită etc.), trebuie să fie realizate, faţă de noua reglementare a acestui text de lege, de către executorul judecătoresc, care, potrivit art.3731 alin.2 din Codul de procedură civilă, “este dator să stăruie prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrală şi cu celeritate a obligaţiei prevăzute în titlul executoriu şi pentru respectarea dispoziţiilor legii, a drepturilor părţilor şi ale altor persoane interesate.”

Conferirea unei asemenea competenţe executorilor judecătoreşti, care nu fac parte din autoritatea judecătorească şi a căror activitate, potrivit art.4 din Legea nr.188/2000 privind executorii judecătoreşti, se află sub coordonarea şi controlul Ministerului Justiţiei, încalcă atât dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(4), potrivit cărora „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale”, cât şi pe cele ale art.126 alin.(1), potrivit cărora „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.”