Tratamentul fiscal al veniturilor obtinute de administratorul asociatiei de proprietari

În baza art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, cu modificările şi completările ulterioare, asociaţia de proprietari angajează persoane fizice atestate pentru funcţia de administrator. Persoanele fizice atestate pot fi angajate prin încheierea unui contract individual de muncă, conform celor stabilite prin negociere directă.

Totodată, la art.7 din Codul fiscal se prevede că, orice activitate desfăşurată de o persoană fizică într-o relaţie de angajare este considerată activitate dependentă şi generează pentru persoana fizică venituri asimilate salariilor, pentru care se datorează impozit pe veniturile din salarii.

În ceea ce priveşte contribuţiile sociale, la art. 296^3 lit.a) din Titlul IX^2 „Contribuţii sociale” al Codului fiscal se precizează că, sunt contribuabili ai sistemelor de asigurări sociale şi persoanele fizice rezidente care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, precum şi orice alte venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente, cu respectarea prevederilor instrumentelor juridice internaţionale la care România este parte.

Pentru venitul obţinut de către administratorul asociaţiei de proprietari, fiind venit din desfăşurarea unei activităţi dependente, se datorează toate contribuţiile sociale obligatorii (atât de către persoana fizică care realizează veniturile de natură salarială cât şi de către plătitorul de venit), cu excepţia :

– contribuţiei la Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale,

– contribuţiei de asigurări pentru şomaj (individuală şi angajator), dacă persoana fizică care desfăşoară activitatea de administrator este şi pensionar.

(art. 296^16 din Codul fiscal)

Sursa : finantearges.ro

Articole similare

Comentariul tau aici