11 modificari fiscale care ar putea impacta persoanele fizice – proiect MF din 04.07.2022

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT

In proiectul de modificare a Codului fiscal publicat de Ministerul de Finante in 04.07.2022, s-au publicat o serie de masuri cu impact asupra persoanelor fizice printre care amintim:

1.Cresterea impozitului pe veniturile din dividende de la 5% la 8%.

In prezentIn varianta propusa
Dividende brute = 20.000 lei
Impozit = 20.000 lei* 5% = 1.000 lei
Dividende brute = 20.000 lei
Impozit = 20.000 lei* 8% = 1.600 lei

2.Veniturile din chirii nu vor mai putea fi diminuate cu cota forfetara de 40% in vederea stabilirii impozitului. Mai precis, veniturile din cedarea folosinţei bunurilor, altele decât veniturile din arendă și din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, stabilirea venitului impozabil se va face la nivelul venitului brut. Astfel, va creste impozitul pe venitul din chirii.

Un calcul comparativ arata astfel:

In prezentIn varianta propusa
Contract de inchiriere – valoare anuala 10.000 lei
Cota forfetara 40% -4.000 lei
Impozit = (10.000 lei-4.000 lei)*10% = 600 lei
Contract de inchiriere – valoare anuala 10.000 lei
Impozit = 10.000 lei *10% = 1.000 lei

3.Incetarea scutirii de impozitul pe veniturile din salarii pentru sezonierii din HORECA .

4.Modificarea plafonului până la care se acordă facilitățile fiscale în domeniul construcțiilor, sectorul agricol şi în industria alimentară, respectiv de la 30.000 lei lunar la 10.000 lei lunar, inclusiv. Pentru partea din venitul brut lunar ce depăşeşte 10.000 lei nu se aplică facilităţile fiscale.

5.Modificarea plafonului pentru trecerea de la norma de venit la sistem real de la 100.000 euro la 25.000 euro. Modificarea are în vedere contribuabilii care realizează venituri din activităţi independente, altele decât venituri din profesii liberale obţinute din prestarea de servicii cu caracter profesional, potrivit actelor normative speciale care reglementează organizarea şi exercitarea profesiei respective.

6. În cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor se propune introducerea unui plafon lunar de venit neimpozabil și care nu se cuprinde în bazele de calcul ale contribuțiilor sociale obligatorii, de cel mult 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, în condițiile stabilite prin lege, pentru anumite beneficii precum indemnizatia de mobilitate, hrana, cazare si locuinta de serviciu, servicii turistice, contributii la pensii facultative, prime de asigurare de sanatate, indmnizatia de telemunca.

Pentru partea care depășește plafonul neimpozabil lunar de 33% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, se va datora impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii.

7. Schimbarea modului de calcul a deducerii personale.

Deducerea personală urmeaza sa cuprinda doua elemente : deducerea personală de bază si deducerea personală suplimentară – fiecare cu un mod de calcul distinct.

8.La transferul dreptului de proprietate şi al dezmembrămintelor, prin acte juridice între vii asupra construcţiilor de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, se modifica cotele de impozitare:
Impozit se va calculeaza la valoarea tranzacției prin aplicarea următoarelor cote:
a) 3% pentru construcţiile de orice fel şi a terenurilor aferente acestora, precum şi asupra terenurilor de orice fel fără construcţii, deținute o perioadă de până la 3 ani inclusiv;
b) 1% pentru imobilele descrise la lit. a), deținute o perioadă mai mare de 3 ani.
De asemenea se propune eliminarea plafonului neimpozabil de 450.000 lei reprezentând deducere din valoarea tranzacției la stabilirea venitului impozabil.

In prezent la transferul dreptului de proprietate se atorează un impozit care se calculează prin aplicarea cotei de 3% asupra venitului impozabil. Venitul impozabil se stabilește prin deducerea din valoarea tranzacției a sumei neimpozabile de 450.000 lei.

In prezentIn varianta propusa
1. Vanzare cladire detinuta sub 3 ani: 1.000.000 lei

Impozit = (1.000.000 lei-450.000 lei)*3% =16.500 lei
2.Vanzare cladire detinuta peste 3 ani: 1.000.000 lei

Impozit = (1.000.000 lei-450.000 lei)*3% =16.500
1.Vanzare cladire detinuta sub 3 ani : 1.000.000 lei

Impozit = 1.000.000 lei*3% =30.000 lei

2.Vanzare cladire detinuta peste 3 ani: 1.000.000 lei
Impozit = 1.000.000 lei *1% =10.000 lei

9.Angajatii cu contracte part time vor datora contributii sociale la nivelul salariul minim brut pe țară, asa cum se intampla si acum cativa ani.
Măsura nu se aplică în cazul în care angajații realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul minim brut pe țara.

10. Se propune modificarea bazei anuale de calcul al contribuţiei la pensii, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente venituri și/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice – Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate,astfel:
Baza anuală de calcul a contribuţiei de asigurări sociale o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât:
a) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;
b) nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe ţară.

In prezentIn varianta propusa
1.PFA venituri anuale de 18.000 lei
CAS= 0, fiind sub plafonul de 12 salarii

2.PFA venituri anuale de 50.000 lei
CAS= 25%*12*2.550 lei=7.650 lei

3.PFA venituri anuale de 100.000 lei
CAS =25%*12*2.550 lei =7.650 lei
1.PFA venituri anuale de 18.000 lei (sub 12 salarii)
CAS=0, fiind

2.PFA venituri anuale de 50.000 lei (intre 12-24 salarii)
CAS=25%*12*2.550 lei =7.650 lei

3.PFA venituri anuale de 100.000 lei (peste 24 salarii)
CAS =25%*24*2.550 lei =15.300 lei

11. Se propune modificarea bazei anuale de calcul al contribuţiei la sanatate, în cazul persoanelor care realizează venituri din activităţi independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din asocierea cu o persoană juridică, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură, venituri din investiţii și venituri din alte surse, din una sau mai multe surse şi/sau categorii de venituri, a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a Declaraţiei unice – Capitolul II. Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate, astfel:
Baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă:
a) nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 și 12 salarii minime brute pe ţară;
b) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 și 24 salarii minime brute pe ţară;
c) nivelul de 24 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate de peste 24 salarii minime brute pe ţară.

In prezentIn varianta propusa
1.PFA venituri anuale de 18.000 lei
CASS= 0, fiind sub plafonul de 12 salarii

2.PFA venituri anuale de 50.000 lei
CASS= 10%*12*2.550 lei=3.060 lei

3.PFA venituri anuale de 100.000 lei
CASS =10%*12*2.550 lei =3.060 lei
1.PFA venituri anuale de 18.000 lei (intre 6-12 salarii)
CASS=10%*6*2.550 lei = 1.530 lei

2.PFA venituri anuale de 50.000 lei (intre 12-24 salarii)
CASS=10%*12*2.550 lei =3.060 lei

3.PFA venituri anuale de 100.000 lei (peste 24 salarii)
CASS =10%*24*2.550 lei =6.120 lei


Articole similare

One Thought to “11 modificari fiscale care ar putea impacta persoanele fizice – proiect MF din 04.07.2022”

  1. Anonymous

    MINUNAT URMEAZA REFORMATAREA….

Comentariul tau aici