14 situatii de risc de rambursare necuvenita a TVA

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

ANAF a publicat pe data de 10 august 2026 un proiect legislativ pentru modificarea şi completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 352/2022 pentru aprobarea Procedurii de soluţionare a deconturilor cu sume negative de taxă pe valoarea adăugată cu opţiune de rambursare.

Potrivit art. 169 alin. (4) lit. a)-c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură fiscală), se consideră că persoanele impozabile prezintă risc de rambursare necuvenită a TVA în următoarele situații:

a) organele fiscale primesc documente oficiale de la alte instituții, care vizează aspecte de natură fiscală și din care rezultă elemente ce pot avea incidență asupra acordării unei rambursări necuvenite de TVA;

b) în cadrul acțiunilor de control fiscal au fost constatate fapte care pot întruni elementele constitutive ale unor infracțiuni cu implicații de natură fiscală;

c) cu ocazia inspecției fiscale ulterioare au fost stabilite diferențe mai mari de 10% din suma rambursată, dar nu mai puțin de 50.000 lei pentru fiecare decont de TVA care a făcut obiectul inspecției fiscale ulterioare.

Prin art. XIII din Ordonanța de urgență nr. 38/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative s-a prevăzut că persoanele impozabile prezintă risc de rambursare necuvenită a TVA și în alte situații, distincte de cele prevăzute la art. 169 alin. (4) lit. a)-c) din Codul de procedură fiscală, situații care urmează să fie aprobate prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

În prezent, Procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare este aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 352/2022, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv cele aduse prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 506/2026.

În vederea punerii în aplicare a prevederilor art. XIII din Ordonanța de urgență nr. 38/2026, se propune ca noile situații în care persoanele impozabile prezintă risc de rambursare necuvenită a TVA să fie aprobate printr-o anexă la Procedura de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare.

Totodată, este necesară completarea și modificarea procedurii în vederea stabilirii fluxului procedural aplicabil în cazul în care organele fiscale cu atribuții de administrare fiscală identifică existența uneia dintre noile situații de risc, precum și a modalității de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare (DNOR) depuse de persoanele impozabile aflate în aceste situații, în funcție de rezultatul analizei efectuate.

De asemenea, având în vedere aspectele rezultate din activitatea practică a organelor fiscale cu atribuții în soluționarea solicitărilor de rambursare a TVA, se propune modificarea și clarificarea următoarelor elemente procedurale:

  • redefinirea sintagmelor „deconturi aflate în curs de soluționare” și „primul decont cu opțiune de rambursare”, în vederea delimitării clare a situațiilor în care acestea sunt incidente;
  • stabilirea structurii responsabile pentru comunicarea actelor emise în cadrul procedurii, în sensul comunicării acestora de către structura emitentă. Astfel, de exemplu, compartimentul de colectare va comunica persoanei impozabile Decizia privind compensarea obligațiilor fiscale și/sau Nota privind restituirea/rambursarea unor sume, ulterior efectuării operațiunilor de stingere a creanțelor fiscale;
  • reglementarea fluxului de transmitere a informațiilor între structurile de administrare fiscală și structurile de inspecție fiscală. Având în vedere circuitul electronic al documentelor între aceste structuri, se propune ca informațiile aferente deconturilor pentru care este necesară efectuarea inspecției fiscale anticipate să fie transmise zilnic, prin intermediul unui borderou, compartimentului cu atribuții în domeniul inspecției fiscale, de către compartimentul de specialitate;
  • reglementarea situației în care, ulterior emiterii deciziei de rambursare fără efectuarea inspecției fiscale anticipate, organul fiscal constată că persoana impozabilă prezintă risc de rambursare necuvenită a TVA sau că a fost declanșată procedura de lichidare voluntară ori a fost deschisă procedura insolvenței. În aceste situații, potrivit procedurii, decizia de rambursare emisă urmează să fie desființată. În acest context, se propune standardizarea unui model de „Decizie privind desființarea deciziei de rambursare a TVA”;
  • reglementarea situației deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare nesoluționate la data radierii persoanei impozabile. În acest caz, propunem ca sumele negative înscrise în deconturile respective să fie transferate într-o evidență distinctă, până la stabilirea persoanei îndreptățite să preia eventualul drept de rambursare.

Prin modificările propuse se urmărește atât punerea în aplicare a noilor dispoziții legale privind identificarea situațiilor care prezintă risc de rambursare necuvenită a TVA, cât și clarificarea și eficientizarea fluxului procedural aplicabil soluționării deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare.

Conform anexei la proiect, situațiile din care rezultă că persoanele impozabile prezintă un risc de rambursare necuvenită a TVA, altele decât cele prevăzute la art.169 alin.(4) lit.a)-c), din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare sunt:

  1. Persoana impozabilă are acționari, asociați sau administratori care figurează în baza de date specială privind riscul de rambursare necuvenită a TVA;
  2. Persoana impozabilă are acționari, asociați sau administratori care dețin asemenea calități la alte persoane impozabile care figurează în Baza de date specială privind riscul de rambursare necuvenită a TVA;
  3. Persoana impozabilă însăși, asociații, acționarii sau administratorii acesteia au înscrise în cazierul fiscal informații privind atragerea răspunderii solidare cu debitorul stabilită prin decizia organului fiscal competent sau atragerea răspunderii patrimoniale cu debitorul ajuns în stare de insolvență pronunțată prin hotărâre judecatorească definitivă;
  4. Persoanele cu atribuții de reprezentare sau de administrare a persoanei impozabile sau participanții la capitalul social au înscrise în cazierul fiscal fapte care sunt sancționate ca infracțiuni;
  5. Persoana impozabilă a efectuat regularizări ale taxei pe valoarea adăugată deductibile sau colectate în perioada din care provine suma solicitată la rambursare, cu impact semnificativ asupra sumei solicitate la rambursare;
  6. Se constată creșterea semnificativă a sumei solicitate la rambursare față de solicitările anterioare;
  7. Se constată frecvența ridicată a corecțiilor de erori materiale în perioada din care provine suma solicitată la rambursare, cu impact semnificativ asupra sumei solicitate la rambursare;
  8. Persoana impozabilă nu are depuse, la data depunerii decontului cu opțiune de rambursare, declarațiile fiscale D394, D390, D406 al căror termen de depunere a expirat;
  9. Persoana impozabilă se află în procedurile de prevenire a insolvenței, potrivit legii;
  10. Persoana impozabilă se află în insolvabilitate;
  11. Persoana impozabilă a fost înființată cu mai puțin de 6 luni înaintea depunerii decontului cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare supus soluționării;
  12. Se constată că valoarea TVA înscrisă în facturile emise raportate în sistemul RO e-Factura și bonurile fiscale raportate în sistemul RO e-Case de marcat este semnificativ mai mare decât valoarea TVA colectată pentru operațiuni interne înscrisă în decontul de TVA, cu luarea în considerare a prevederilor legale referitoare la sistemul TVA de încasare;
  13. Se constată că valoarea TVA deductibilă pentru achiziții de bunuri/servicii în interiorul țării inclusă în deconturile de TVA depuse de persoana impozabilă este semnificativ mai mare decât valoarea TVA aferentă facturilor raportate în sistemul RO e-Factura de furnizorii acesteia, cu luarea în considerare a prevederilor legale referitoare la sistemul TVA de încasare;
  14. Cel puțin unul dintre furnizorii care au emis facturile din care provine o proporție semnificativă a TVA deductibilă înscrisă în DNOR se află în oricare dintre următoarele situații:
    a) figurează în baza de date specială privind riscul de rambursare necuvenită;
    b) figurează în baza de date specială privind persoanele impozabile pentru care a fost declanşată procedura de lichidare voluntară sau a fost deschisă procedura de insolvenţă;
    c) are înscrise, în cazierul fiscal, fapte care sunt sancționate ca infracțiuni;
    d) nu a depus declarațiile fiscale D300, D394, D390, D406 pentru care a intervenit obligația legală de depunere în perioada din care provine suma solicitata la rambursare;
    e) valoarea TVA înscrisă în facturile emise raportate în sistemul RO e-Factura și bonurile fiscale raportate în sistemul RO e-Case de marcat este semnificativ mai mare decât valoarea TVA colectată pentru operațiuni interne înscrisă în decontul de TVA, cu luarea în considerare a prevederilor legale referitoare la sistemul TVA de încasare;
    f) se află în stare de insolvabilitate, insolvență/reorganizare, faliment sau în procedurile de prevenire a insolvenței;
    g) înregistrează obligații fiscale restante reprezentând TVA;
    h) figurează, la data analizei, în Registrul contribuabililor/plătitorilor inactivi/reactivați sau în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA conform art.316 a fost anulată;
    i) a fost înregistrat/reînregistrat în scopuri de TVA în ultimele 6 luni și utilizează altă perioadă fiscală decât luna calendaristică pentru declararea și plata TVA;
    j) este persoană afiliată cu persoana impozabilă care solicită rambursarea TVA.
    k) a fost înființat cu mai puțin de 6 luni înaintea depunerii DNOR care face obiectul analizei.

Articole similare

Comentariul tau aici