Impozitul pe dividende in 2017

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila aduce in atenţia contribuabililor printr-un comunicat de presa faptul că, potrivit art. 43 alin. (6) din Codul fiscal, in anul 2017, cota de impozit pe dividende este de 5%. Impozitul pe dividende se stabileste prin aplicarea cotei precizate anterior asupra dividendului brut platit unei personae juridice romane. Acesta trebuie declarat și plătit la bugetul de stat, până la data de 25 (inclusiv) a lunii următoare celei în care se plătește dividendul.

Prin excepţie, în cazul in care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârșitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se va plăti, după caz, până la data de 25 ianuarie a anului următor, respectiv până la data de 25 a primei luni a anului fiscal modificat, următor anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale. Aceste prevederi nu se aplică pentru dividendele distribuite şi neplătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, dacă în ultima zi a anului calendaristic sau în ultima zi a anului fiscal modificat, după caz, persoana juridică română care primeşte dividendele îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 43, alin. (4) din Codul Fiscal.

Potrivit acestui articol, prevederile referitoare la reținerea, declararea şi plata impozitului pe dividende nu se vor aplica în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române, dacă persoana juridică română care primeşte dividendele deţine, la data plăţii dividendelor, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de un an împlinit până la data plăţii acestora inclusiv.

De altfel, veniturile din dividende sunt încadrate în categoria veniturilor din investiţii, alături de alte patru tipuri de venituri, după cum urmează:

  • venituri din dobânzi;
  • câştiguri din transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare, inclusiv instrumente financiare derivate;
  • câştiguri din transferul aurului financiar, definit potrivit legii;
  • venituri din lichidarea unei persoane juridice.

Sursa: ANAF

Articole similare