In Monitorul Oficial nr. 874/21.12.2012 a fost publicata Ordonanta de urgenta nr. 93 din 18.12.2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară.
Cateva prevederi :
• Ordonanța reglementează înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară
• Autoritatea de Supraveghere Financiară, denumită în continuare A.S.F., se înființează ca autoritate administrativă autonomă, de specialitate, cu personalitate juridică, independentă, autofinanțată, care își exercită atribuțiile potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, prin preluarea tuturor atribuțiilor și prerogativelor Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor și Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private
• A.S.F. are sediul central în municipiul București, Str.Foișorului, sectorul 3, și își poate deschide reprezentanțe în orice altă localitate de pe teritoriul României, în funcție de necesități.
• Supravegherea exercitată de A.S.F. privește activitatea:
a) intermediarilor în instrumente financiare, organismelor de plasament colectiv, piețelor de instrumente financiare și depozitarului central, precum și asupra operațiunilor de piață și emitenților
b) asigurătorilor, reasigurătorilor, intermediarilor în asigurări și reasigurări și a altor activități în legătură cu acestea
c) sistemului de pensii private
• Supravegherea exercitată de A.S.F se realizează prin:
a) acordarea, suspendarea, retragerea ori refuzul acordării, după caz, de autorizații, aprobări, avize, atestate, derogări;
b) emiterea de reglementări, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;
c) realizarea controlului asupra entităților și operațiunilor prevăzute la art. 2 alin. (1) pe baza raportărilor primite și prin verificări la fața locului;
d) dispunerea de măsuri și aplicarea de sancțiuni.
• A.S.F. preia de la Comisia Națională a Valorilor Mobiliare, de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor și de la Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, pe bază de protocoale de predare-preluare încheiate cu fiecare dintre acestea, în termen de 15 zile de la data numirii membrilor consiliului A.S.F., dar nu mai târziu de 15 martie 2013, disponibilitățile bănești existente în conturi și patrimoniul stabilit pe baza situațiilor financiare întocmite potrivit art. 28 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și celelalte drepturi și obligații ce decurg din acestea