Proiectul de lege care reglementează activitatea de voluntariat în România, a fost votat in Parlament. Astfel, de acum inainte activitatea de voluntariat va fi recunoscuta ca si experienta profesionala de catre angajatori.
Legea voluntariatului reglementeaza participarea persoanelor fizice prin liber consimtamant la activitati de voluntariat organizate in Romania de persoaane juridice de drept public sau privat, fara ca participarea sa fie remunerata.
Proiectul de lege defineşte şi contractul de voluntariat, care reprezintă convenţia încheiată între un voluntar şi organizaţia gazdă, în temeiul căreia prima parte se obligă să presteze o activitate de interes public, fără a fi remunerată, iar cea de-a doua se obligă să ofere o activitate adecvată solicitării sau pregătirii voluntarului. Legea mai prevede că organizaţia gazdă va elibera, la cererea voluntarului, un certificat de voluntariat la care este anexat un raport de activitate. Totodată, voluntariatul va fi recunoscut ca experienţă profesională pe baza certificatului de voluntariat.