Alocatia pentru sustinerea familiei nu va mai fi conditionata de plata taxelor locale

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
Comunicat de presa Ministerul Muncii, 28.06.2016

Alocația pentru susținerea familiei, acordată familiilor cu venituri reduse care au copii în întreținere, nu va mai fi condiționată de plata impozitelor și taxelor locale pentru bunurile pe care le dețin în proprietate. Decizia a fost luată în ședința de Guvern de astăzi, printr-o ordonanță de urgență.

Context

Anul acesta, începând cu luna aprilie, alocația pentru susținerea familiei a fost suspendată pentru circa 3.100 familii vulnerabile care nu și-au plătit impozitele și taxele locale până la data de 31 martie, așa cum prevedea legislația până acum.

Având în vedere că este vorba despre familii expuse riscului de excluziune socială, Guvernul a decis să nu mai condiționeze plata acestui tip de alocație de achitarea impozitelor și taxelor locale.

Mai mult, noul act normativ, care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial, stabilește ca plățile să fie reluate din oficiu pentru familiile cărora le-a fost sistat acest drept, inclusiv pentru perioada de suspendare.

Informații suplimentare:

Alocaţia pentru susţinerea familiei – o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse, mai mici de 530 lei/membru de familie, care au în creştere şi îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani – se acordă, în prezent, în baza Legii nr. 277/2010. Valoarea acestui beneficiu social se stabilește în funcție de numărul de copii, de nivelul de venituri/membru de familie, dar și de tipul familiei – monoparentală sau biparentală.

Familiile vulnerabile care beneficiază de alocația de susținere aveau obligația de a achita taxele și impozitele locale până la data de 31 martie a fiecărui an. În caz contrar, plata era suspendată.

Prin modificările legislative adoptate de Parlament în cursul anilor 2015 și 2016, s-a stabilit eliminarea acestei obligații în cazul ajutoarelor sociale acordate în baza legislației privind venitul minim garantat și a indemnizației pentru creșterea copilului.

Articole similare