Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Amenajările făcute de chiriaș la un spațiu închiriat ridică întrebarea: sunt cheltuieli ale perioadei sau investiții (imobilizări) amortizabile pe durata contractului de închiriere?
Cand amenajarile sunt imobilizari?
Conform OMFP 1802/2014, o cheltuială se capitalizează ca imobilizare corporală dacă este destinată să aducă beneficii economice viitoare și poate fi evaluată credibil. În practică, amenajările/modernizările la un spațiu închiriat se tratează ca „investiții la mijloace fixe” atunci când îmbunătățesc semnificativ spațiul: protecție, confort, funcționalitate, modernizare (instalații electrice, compartimentări fixe, climatizare, pardoseli permanente etc.).
În astfel de cazuri, legea și practica consideră că investițiile sunt imobilizări corporale în patrimoniul chiriașului, chiar dacă bunul de bază este deținut de proprietar.
Aceste investiții se amortizează pe durata contractului de închiriere.Conform alin.(2) al pct. 239 din OMFP 1802/2014,” investițiile efectuate la imobilizările corporale utilizate în baza unui contract de închiriere, locație de gestiune, administrare sau alte contracte similare se supun amortizării pe durata contractului respectiv.”
Monografii contabile:
La efectuarea lucrărilor (în curs de execuție):
231 „Imobilizări corporale în curs de execuție” = 404 „Furnizori de imobilizări” (sau 401, după caz).
La recepția investiției și punerea în funcțiune:
212 „Construcții” (analitic: „Amenajări spațiu închiriat”) = 231 „Imobilizări corporale în curs de execuție”.
Amortizarea investiției, de regulă pe durata inițială a contractului de închiriere:
6811 „Cheltuieli de exploatare privind amortizarea” = 2812 „Amortizarea construcțiilor”
Cand amenajările sunt cheltuieli ale perioadei
Dacă lucrările sunt de natură curentă – zugrăveli, mici reparații, igienizări, înlocuiri minore fără creșterea duratei de viață sau a capacității, ele nu se califică drept investiții. În această situație, sunt tratate ca cheltuieli ale perioadei, recunoscute direct pe costuri (de exemplu în contul 611 „Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile”).
Important este caracterul de modernizare sau îmbunătățire versus simplă întreținere.
Monografie contabila:
611 „Cheltuieli cu întreținerea și reparațiile” = 401 „Furnizori”




