Analiza contzilla.ro – De ce inflatia la minim istoric este si o veste proasta?

Inflatia anuala la sfarsitul lunii martie a atins ieri un nou minim istoric, ajungand la 2,4%. In mod traditional, inflatia redusa este o veste buna, intrucat reflecta stabilitatea preturilor si mentinerea puterii de cumparare a populatiei in conditiile in care inflatia crescuta este principalul factor care erodeaza bunastarea locuitorilor unei tari.

Totusi, in Romania, inflatia a scazut prea repede si prea mult si o rata a inflatiei atat de redusa pentru o tara emergent (in curs de dezvoltare) semnaleaza ca ne aflam de prea mult timp intr-o situatie de stagnare economica si probabilitatea ca acest fapt sa se schimbe curand este mica (practic, nu vom trece prea curand la o crestere economica sustinuta).

Care sunt cauzele principale ale acestei inflatii atat de reduse ?

Cauza principala este scaderea continua a consumului privat al populatiei si al firmelor. Practic, populatia si firmele nu consuma si acest lucru duce la mentinerea preturilor sau chiar la scaderea preturilor la anumite categorii de produse. Ca si regula generala, scad preturile la produsele cu o elasticitate crescuta a cererii la pret (adica acolo unde consumul este influentat direct de pret) si se mentin sau cresc preturile la produsele cu o elasticitate redusa la pret (practic produsele pe care le cumparam indiferent de pretul pe care il au – cum ar fi utilitatile sau combustibilul).

O alta cauza, care insa este o cauza indirecta (care influenteaza consumul si inflatia) sunt ratele dobanzilor din piata bancara. Rate ale dobanzilor mari se traduc imediat in consum scazut si inflatie redusa, intrucat companiile si populatia nu se pot imprumuta si astfel consuma mai putin. Tot in aceasta categorie, am putea incadra si masurile administrative ale BNR cu scopul influentarii lejeritatii creditului (inflatia scade cand BNR intareste regulile de creditare in acelasi mecanism).

Daca aceste doua categorii de cauze sunt unele cu impact negativ asupra populatiei (prin reducerea consumului si a implicit a bunastarii), exista si cauze ale inflatiei scazute care au un impact pozitiv asupra populatiei. Aici am putea incadra evolutia cursului de schimb valutar. Atunci cand cursul EUR si al USD creste, acesta influenteaza in mod direct si inflatia datorita faptului ca preturilor produselor din import (sau al serviciilor al caror pret este exprimat in EUR – de exemplu serviciile de telefonie mobila) cresc imediat. In cazul de fata stabilitatea foarte buna a leului fata de EUR este un semn foarte bun si a contribuit in mod decisiv la scaderea inflatiei.

Una peste alta, scaderea inflatiei nu este un lucru rau, insa vestea proasta este ca in mod cert semnaleaza o continuare a slabiciunii economiei . Pe de alta parte, o veste buna este ca inflatia redusa lasa loc BNR pentru continuarea scaderii dobanzilor, lucru ce ar putea avea efecte pozitive in economie, dar si pentru reducerea ratelor creditelor in sold (ale populatiei si firmelor), lasand astfel mai mult loc pentru consum.

Articole similare

One Thought to “Analiza contzilla.ro – De ce inflatia la minim istoric este si o veste proasta?”

  1. […] Contzilla.ro si FondInvestitii.ro au analizat pe larg acest subiect, de aceea scopul nostru acum este doar de a arata ca pentru ultimele 12 luni, investitiile in fonduri de obligatiuni si fonduri monetare s-au dovedit a fi alegeri foarte bune si au adus castiguri mult superioare ratei inflatiei. […]

Comentariul tau aici