Asociat cu cazier fiscal -anularea inregistrarii in scop de TVA (raspuns ANAF)

In sesiunea de intrebari si raspunsuri din data de 28.10.2015 de pe pagina de facebook a ANAF  s-a discutat problema cazierului fiscal.

Iata cateva spete:

Intrebare : Un asociat are inscris in cazier,deoarece societatea a fost declarata inactiva din punct de vedere fiscal.I se poate anula codul de tva altei societati la care este asociat unic si administrator,urmare a acestui fapt?

Raspuns ANAF :Anularea înregistrării în scopuri de TVA se face de către organele fiscale potrivit prevederilor art.153 alin.9 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare care prevede că se dispune anularea înregistrării persoanei în scopuri de TVA numai în situația în care asociații majoritari sau, după caz, asociatul unic au înscrise în cazierul fiscal faptele prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 75/2001, republicată, (abrogată) respectiv atragerea răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent, stabilită prin decizie a organului fiscal competent rămasă definitivă în sistemul căilor administrative de atac sau prin hotărâre judecătorească, faptă prevăzută și în OG 39/2015.

Intrebare :Conform OG 39/2015 se poate solicita eliberarea cazierului la orice unitate abilitata a MF indiferent de domiciliul solicitantului? Este operationala aceasta solicitare in acest moment?

Raspuns ANAF :Da, in acest moment, cererile de eliberare a certificatului de cazier fiscal se pot depune la orice organ fiscal, competent in eliberarea certificatului de cazier fiscal, indiferent de domiciliul fiscal al contribuabilului şi se eliberează de acelaşi organ fiscal la care ati depus cererea.

Intrebare : Dupa depunerea declaratiilor unei societati inactive ce trebuie facut pentru activarea societatii si stergerea cazierului asociatilor si in cat timp se sterge acest cazier?

Raspuns ANAF :Contribuabilul care are înscrise informaţii în cazierul fiscal se scoate din evidenţă dacă contribuabilul declarat inactiv a fost reactivat. Data scoaterii din evidenţă este data reactivării contribuabilului, în situaţia în care contribuabilul a fost declarat inactiv pentru neîndeplinirea obligaţiilor declarative prevăzute de lege.

Articole similare

Comentariul tau aici