Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
În practică, una dintre cele mai frecvente întrebări din contabilitate este: când se recunoaște, de fapt, venitul din vânzarea bunurilor? La emiterea facturii? La livrare?
Conform prevederilor din OMFP 1802/2014, răspunsul nu este întotdeauna atât de simplu. Momentul recunoașterii veniturilor depinde de transferul riscurilor și avantajelor aferente dreptului de proprietate asupra bunurilor, nu doar de existența unei facturi sau a unui contract.
Regula de bază: când se recunoaște venitul?
Veniturile din vânzarea bunurilor se recunosc atunci când sunt îndeplinite simultan mai multe condiții.
Pe scurt, entitatea trebuie să demonstreze că:
- a transferat către cumpărător riscurile și avantajele semnificative aferente bunurilor;
- nu mai controlează efectiv bunurile vândute;
- valoarea venitului poate fi determinată în mod credibil;
- este probabilă încasarea beneficiilor economice;
- costurile tranzacției pot fi evaluate în mod credibil.
Cu alte cuvinte, venitul se recunoaște atunci când tranzacția este, din punct de vedere economic, realizată.
Transferul riscurilor și avantajelor – elementul-cheie
În cele mai multe situații, transferul riscurilor și avantajelor coincide cu:
- predarea bunurilor către client;
- transferul dreptului de proprietate;
- semnarea documentelor de livrare.
Acesta este cazul clasic al vânzărilor cu amănuntul sau al livrărilor standard de marfă.
Totuși, există și situații în care momentul contabil diferă de momentul juridic.
Un aspect foarte important prevăzut de reglementări este că: O promisiune de vânzare nu generează contabilizarea de venituri.
Așadar:
- un contract semnat;
- un avans;
- o comandă fermă;
- o promisiune de livrare
nu sunt suficiente pentru recunoașterea venitului dacă transferul economic al bunurilor nu a avut încă loc.
Situații speciale prevăzute de OMFP 1802/2014
1. Bunuri livrate în consignație
În cazul contractelor de consignație, venitul NU se recunoaște atunci când bunurile sunt trimise consignatarului.
Recunoașterea are loc doar când:
- consignatarul vinde bunurile către clientul final.
Practic, simpla mutare a stocurilor nu reprezintă o vânzare din punct de vedere contabil.
2. Bunuri livrate pentru testare sau verificare
Există situații în care clientul primește bunurile pentru:
- testare;
- verificarea conformității;
- evaluarea caracteristicilor tehnice.
În aceste cazuri, venitul se recunoaște doar la acceptarea bunurilor de către client.
Până la acel moment:
- există incertitudine privind finalizarea tranzacției;
- clientul poate returna bunurile;
- transferul riscurilor nu este complet.
3. Stocuri la dispoziția clientului
Tot mai des întâlnite în industrie sunt contractele de tip:
- „call-off stock”;
- stocuri tampon;
- stocuri la dispoziția clientului.
În aceste situații, furnizorul transferă bunurile într-un depozit al clientului sau într-un spațiu dedicat, însă proprietatea se transferă doar atunci când clientul consumă sau extrage efectiv bunurile din stoc.
Prin urmare, venitul se recunoaște:
- la momentul utilizării bunurilor de către client, nu la momentul transportului în depozit.
În contabilitate, venitul nu se recunoaște automat la emiterea facturii sau la semnarea contractului. Elementul esențial este transferul real al riscurilor și avantajelor aferente bunurilor.
OMFP 1802/2014 pune accent pe fondul economic al tranzacției, nu doar pe forma juridică. De aceea, fiecare operațiune trebuie analizată în funcție de condițiile contractuale și de realitatea economică a transferului de bunuri.
Citeste si : Contul 542 Avansuri de trezorerie – aspecte contabile
