Cardul Kogalniceanu pentru intreprinderi mici si mijlocii

Guvernul a aprobat, în ședința din 29 iunie 2911, printr-o ordonanță de urgență, un program pentru sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii – Programul „Cardul Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii”.

„Este un program prin care statul se implică și sprijină direct IMM-urile pe două componente: dezvoltarea și susținerea investițiilor, crearea și menținerea locurilor de muncă”, a afirmat primul-ministru Emil Boc la începutul ședinței de Guvern.

Astfel, întreprinderile mici și mijlocii pot obține o subvenționare parțială a dobânzii unui credit contractat de la o bancă și, totodată, o garanție guvernamentală pentru respectivul credit.

„Avantajele pe care le prezintă acest program sunt două: subvenționarea a maximum 70% din rata dobânzii aferente creditului pe care un IMM dorește să îl acceseze, dar nu mai mult de 6,5% pe an; iar pe partea de garanții de stat, Fondul național de garantare, pentru maximum 80% din valoarea creditului, garantează creditul pe care îl ia o întreprindere mică și mijlocie, dar garanția nu poate să depășească 100.000 de lei” a detaliat Andreea Paul Vass, consilier de stat al primului-ministru, la briefingul de presă susținut la Palatul Victoria.

„Din perspectiva alocării bugetare, pentru 2011, pentru subvenționarea dobânzii avem cel puțin 24 milioane de lei, iar pentru garanții avem un fond de garantare special pentru IMM-uri, de 400 milioane de lei. Este posibil ca cel puțin 4.000 de beneficiari, în 2011, să intre sub incidența prevederilor bugetare existente. În anii următori, respectiv 2012, 2013, evident, numărul acestora se va tripla cel puțin” a spus premierul Boc.

Totodată, șeful Executivului a declarat că Guvernul ar putea suplimenta bugetul alocat subvenționării dobânzilor, dacă programul se va derula cu succes.

Condițiile pentru accesarea acestui program sunt:

• societatea comercială să aibă minim doi ani de funcționare,

• să nu fie în procedură de insolvență,

• să prezinte garanții colaterale de până la 40%, celelalte de 80% fiind asigurate prin garanții de stat,

• să nu fie în dificultate conform directivelor europene,

• să nu fie emisă o decizie de recuperare a ajutorului de stat,

• să nu se afle în litigiu cu Ministerul de Finanțe sau cu Ministerul Economiei sau cu instituția de credit unde dorește să ia un credit,

• să nu figureze cu credite restante în centrala riscurilor bancare,

• să nu figureze cu incidente majore cu cecuri și bilete la ordin în centrala incidentelor de plăți.

Cristian Haiduc, președintele Agenției pentru implementarea proiectelor si programelor pentru IMM-uri, a explicat că programul va avea la bază o aplicație electronică aflată pe site-ul Agenției pentru IMM-uri, www.aippimm.ro. Acesta a subliniat că IMM-urile vor avea un acces simplu, rapid, transparent și vor putea să observe în fiecare minut pe ce poziție se află, care sunt problemele și ce acte trebuie depuse.

„Întreprinzătorul va intra pe aplicația care este pe site-ul Agenției pentru IMM-uri, www.aippimm.ro, care va fi deschisă după ce se vor publica normele de aplicare și se vor selecta băncile care vor dori să intre în acest program, va completa formularele necesare, se va adresa băncii cu care dorește să lucreze, unde are cont deschis, banca îi va evalua cererea pentru credit, îi va înmâna Fondului Național de Garantare pentru garanții, Fondul Național își va da acordul, IMM-ul va primi acel credit. Va trebui să facă o raportare în ceea ce privește ajutorul de minimis, după care va începe să acceseze această linie de credit” a explicat Cristian Haiduc.

Președintele Agenției a mai afirmat că organizațiile patronale au sprijinit intens instituirea acestui program.

De asemenea, Cristian Haiduc a precizat că nu sunt eligibile sprijinului activitățile de intermedieri financiare, tranzacțiile imobiliare, asigurările, cele de producție, armament, alcool, tutun, cele de comercializare tutun și cele care sunt interzise pentru a fi finanțate ca și ajutor de minimis, respectiv agricultura primară, de prelucrarea produselor agricole în anumite condiții, de pescuit, etc.

Articole similare

Comentariul tau aici