Categorii de venituri supuse impozitului pe venit

Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit (persoane fizice), potrivit prevederilor prezentului titlu, sunt următoarele:

a) venituri din activităţi independente : cuprind veniturile comerciale, veniturile din profesii libere şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual şi/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activităţi adiacente.

b) venituri din salarii: Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special prevăzut de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă.

c) venituri din cedarea folosinţei bunurilor: Veniturile din cedarea folosinţei bunurilor sunt veniturile, în bani şi/sau în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile, obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât veniturile din activităţi independente.

d) venituri din investiţii :dividende; venituri impozabile din dobânzi; câştiguri din transferul titlurilor de valoare; venituri din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi orice alte operaţiuni similare; venituri din lichidarea unei persoane juridice.

e) venituri din pensii: Veniturile din pensii reprezintă sume primite ca pensii de la fondurile înfiinţate din contribuţiile sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat.

f) venituri din activităţi agricole: sunt venituri din următoarele activităţi: cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special destinate acestor scopuri şi/sau în sistem irigat; cultivarea şi valorificarea arbuştilor, plantelor decorative şi ciupercilor; exploatarea pepinierelor viticole şi pomicole şi altele asemenea; valorificarea produselor agricole obţinute după recoltare, în stare naturală, de pe terenurile agricole proprietate privată sau luate în arendă, către unităţi specializate pentru colectare, unităţi de procesare industrială sau către alte unităţi, pentru utilizare ca atare.

g) venituri din premii şi din jocuri de noroc: cuprind veniturile din concursuri, precum şi cele din promovarea produselor/serviciilor ca urmare a practicilor comerciale. Veniturile din jocuri de noroc cuprind câştigurile realizate ca urmare a participării la jocuri de noroc, inclusiv cele de tip jack-pot.

h) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;

i) venituri din alte surse;

Articole similare

Comentariul tau aici