Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Ce este cazierul fiscal ?
Cazierul fiscal este un registru special în care sunt trecute persoanele fizice, firmele și alte entități care au încălcat regulile fiscale, contabile, vamale sau financiare, având rolul de a urmări respectarea disciplinei în aceste domenii.
Aceste este reglementat prin Ordonanta nr. 39 din 26 august 2015 privind cazierul fiscal.
Cand este necesar sa fie prezentat cazierul fiscal ?
Prezentarea certificatului de cazier fiscal este obligatorie în următoarele situații:
a) la înființarea societăților, a societăților cooperative, a cooperativelor agricole și a entităților fără personalitate juridică, de către asociați, acționari, membri și reprezentanții legali sau desemnați;
b) la solicitarea înscrierii asociațiilor și fundațiilor în Registrul asociațiilor și fundațiilor de către asociații sau membrii fondatori ai acestora, după caz, de către aceștia;
c) la autorizarea exercitării unei activități independente de către solicitanți;
d) la cesiunea ori înstrăinarea sub orice formă a părților sociale sau a acțiunilor, de către noii asociați, acționari sau membri;
e) la numirea de noi reprezentanți legali, precum și la cooptarea de noi asociați, acționari sau membri cu prilejul efectuării majorării de capital social de către noii reprezentanți legali, asociați, acționari sau membri;
f) la numirea de noi reprezentanți legali, precum și în cazul cooptării unor noi membri în asociații și fundații, atunci când aceștia dobândesc și calitatea de reprezentanți legali ai persoanei juridice deja înregistrate, de către aceștia;
g) în alte cazuri prevăzute de lege.
Unde se elibereaza acest certificat?
Cererea de eliberare a certificatului de cazier fiscal, în cazul contribuabililor persoane fizice, se depune la orice organ fiscal competent în eliberarea certificatului de cazier fiscal, personal, de reprezentantul legal sau prin împuternicitul acestuia în baza actului de împuternicire conform prevederilor Codului de procedură fiscală, indiferent de domiciliul fiscal al contribuabilului.
Cererea de eliberare a certificatului de cazier fiscal în cazul contribuabililor persoane juridice sau entități fără personalitate juridică se depune la orice organ fiscal competent în eliberarea certificatului de cazier fiscal, indiferent de domiciliul contribuabilului, de către reprezentantul legal al acestora sau prin reprezentant pe bază de mandat întocmit conform legii. În cazul depunerii cererii de către reprezentantul legal al persoanelor juridice, acesta are obligația de a prezenta documente care să ateste calitatea de reprezentant legal.
Valabilitatea certificatului de cazier fiscal
Certificatul de cazier fiscal este valabil 30 de zile de la data emiterii și numai în scopul în care a fost eliberat.
Citeste si : Care sunt efectele inactivitatii unei firme?
