Ce se intampla cu stocurile la o firma care intra in suspendare?

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

La data suspendarii activitatii unei firme, stocurile existente nu dispar si nu se „anuleaza” automat, ci trebuie tratate contabil si fiscal in functie de intentia firmei si situatia concreta.

Stocurile raman in patrimoniul firmei

La data suspendarii:

  • stocurile (marfuri, materii prime, produse finite) raman active in patrimoniul firmei;
  • acestea continua sa fie evidentiate in contabilitate in conturile de stocuri;
  • se recomanda efectuarea unui inventar faptic la momentul suspendarii;
  • nu exista obligatia legala de vanzare sau eliminare a stocurilor.

Din punct de vedere contabil, stocurile raman in bilant pana la momentul vanzarii, consumului sau scoaterii din gestiune.

Tratamentul TVA la stocuri in cazul suspendarii

Suspendarea activitatii nu genereaza automat ajustari de TVA pentru stocurile existente.

Aspecte importante:

  • TVA aferenta achizitiei stocurilor ramane inregistrata conform regulilor initiale de deducere;
  • nu se efectueaza ajustari de TVA doar pentru faptul ca firma isi suspenda activitatea;
  • TVA devine exigibil doar in momentul livrarii, vanzarii sau scoaterii din gestiune a stocurilor.

Atentie la reluarea suspendarii fiindca codul de TVA se anuleaza din oficiu pe durata suspendarii.

Variante de tratare a stocurilor

a) Pastrarea stocurilor pe perioada suspendarii

Este cea mai frecventa situatie.

  • stocurile raman in gestiune;
  • sunt inventariate la data suspendarii;
  • nu se mai fac miscari (intrari/iesiri) fiindca nu exista activitate.

b) Valorificarea inainte de suspendare

Unele firme aleg sa:

  • vanda stocurile inainte de depunerea cererii la ONRC;
  • astfel evita blocarea capitalului in marfa.

Ce se intampla daca stocurile se vand greu ?

Daca stocurile sunt greu vandabile atunci se poate incerca vanzarea cu pret redus.

c) Transfer sau consum intern

In unele cazuri:

  • stocurile pot fi transferate (daca exista mai multe puncte de lucru sau entitati);
  • pot fi consumate in scop intern (daca exista justificare economica).

d) Oferirea lor ca sponsorizare in bunuri

In cazul platitorilor de impozit pe profit, sponsorizarea este nedeductibila fiscal integral dar societatile pot sa scada sumele aferente din impozitul minim datorat la nivelul valorii minime dintre următoarele:

a)valoarea calculată prin aplicarea a 0,75% la cifra de afaceri;

b)valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit.

Daca societatea este pe pierdere atunci sponsorizarea va genera cheltuiala nedeductibila.

In ce priveste TVA, bunurile acordate gratuit în cadrul acțiunilor de sponsorizare sau mecenat nu sunt considerate livrări de bunuri dacă valoarea totală în cursul unui an calendaristic se încadrează în limita a 3 la mie din cifra de afaceri constituită din operațiuni taxabile, scutite cu sau fără drept de deducere, precum și din operațiuni pentru care locul livrării/prestării este considerat a fi în străinătate potrivit prevederilor art. 275 și 278 din Codul fiscal. Încadrarea în plafon se determină pe baza datelor raportate prin deconturile de taxă depuse pentru un an calendaristic. Nu se iau în calcul pentru încadrarea în aceste plafoane sponsorizările și acțiunile de mecenat, acordate în numerar, și nici bunurile pentru care taxa nu a fost dedusă. Depășirea plafoanelor constituie livrare de bunuri cu plată, respectiv se colectează taxa. 

e) Casarea

Stocurile degradate calitativ pot fi distruse.

Conditii importante:

  • trebuie intocmite documente justificative (proces-verbal de casare);
  • casarea trebuie sa fie reala si demonstrabila.

Din punct de vedere fiscal:

Cheltuiala este deductibila in situatia in care avem stocuri degradate calitativ, daca se face dovada distrugerii: distrugerea se efectueaza prin mijloace proprii, sau predare catre unitati specializate (art.25 alin.(4) lit.c) pct. 3 Cod fiscal)
Nu se ajusteaza TVA la casare daca sunt indeplinite aceste conditii.

f) Vanzarea catre asociat si compensarea cu o datorie a firmei fata de asociat (4551)

O alta solutie ar putea fi:

a) Vanzare de stocuri catre asociatul firmei la pretul pietei

  • firma factureaza stocurile catre asociat/creditor;
  • se aplica TVA daca firma este platitoare de TVA

Atentie ! există risc de ajustări ANAF dacă este subevaluat.

b) Stingerea datoriei

  • creanta din vanzare se compenseaza cu datoria din creditare firma;

In felul acesta, in functie de regimul juridic (impozit pe profit sau micro) poate genera impozit de plata.

Daca societatea este deja pe pierdere si are si pierdere reportata, este posibil ca inregistrarea acestui venit sa nu conduca la un impozit pe profit foarte mare.

Dar se datoreaza TVA la fel ca la orice vanzare.

Avantajul acestei tranzactii este ca stocurile ramase raman la administrator care le poate utiliza in scop personal. Subliniem ca este important acest scop personal, si nu desfasurarea de activitati economice pe persoana fizica.

Articole similare

Comentariul tau aici