Comert online – este nevoie de emiterea de bonuri fiscale?

In conformitate cu prevederile OUG 28/2009 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronic fiscal, in cazul comerţului cu amănuntul prin comis-voiajori, precum şi prin corespondenţă, cu excepţia livrărilor de bunuri la domiciliu efectuate de către magazine pe baza de comanda nu se precizeaza obligativitatea detinerii unui aparat de marcat electronic fiscal daca livrarea se face prin curierat , asadar nu este nevoie de emitere de bon fiscal.

Pentru comertul online de bunuri nu este obligatoriu emiterea de bonuri fiscale, fiind necesara doar intocmirea documentelor specifice comertului obisnuit. In momentul vanzarii online, se va intocmi factura  cu TVA, iar contravaloarea facturii se va incasa in momentul in care clientul ridica  bunurile, incasarea facandu-se in baza  emiterii unei chitante. Clientul are posibilitatea sa renunte la tranzactie, iar in aceste conditii factura va fi anulata.

Dezavantajul pentru acele societati care opteaza pentru utilizarea unui aparat de marcat electronic fiscal consta in faptul ca de foarte multe ori clientii in momentul primirii  bunurilor se razgandesc in privinta acestora, iar daca bonul fiscal a fost emis anterior livrarii bunului,  va trebui intocmit un intreg dosar pentru anularea acestuia. Alternativa la acest lucru este detinerea unui aparat de marcat electronic fiscal portabil astfel incat sa se emita bonul fiscal numai dupa livrarea bunului catre client.

Oana Tomoiaga

Articole similare

Comentariul tau aici