Comunicat ONRC privind SRL-D

  • Inscrie-te ACUM la newsletterul GRATUIT Contzilla.ro
  • All Inclusive - toate lucrarile de specialitate - Click AICI!
  • Comunincat ONRC 12.04.2016

    Care sunt condiţiile pentru înfiinţarea unui SRL-D şi când se pierde calitatea de întreprinzător debutant în afaceri? 

    În scopul stimulării mediului de afaceri, a fost lansat „Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri”. Prin intermediul acestui program se acordă facilități pentru microîntreprinderile nou-înființate de întreprinzătorii debutanți în afaceri, care desfășoară pentru prima dată activitate economică, prin intermediul unei societăți cu răspundere limitată.

    Cine beneficiază de „Programul pentru stimularea înființării și dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți în afaceri”?

    Pentru a fi beneficiar al programului, conform prevederilor art.2 din OUG nr. 6/2011, întreprinzătorul debutant în afaceri este persoana fizică majoră care îndeplinește, cumulativ, următoarele condiții:

    a) are capacitate juridică deplină de exercițiu;
    b) anterior datei înmatriculării societății în registrul comerțului nu a mai deținut și nu deține calitatea de acționar sau asociat al unei întreprinderi constituite în Spațiul Economic European;
    c) înființează pentru prima dată o societate cu răspundere limitată în condițiile Legii societăților nr. 31/1990, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale  ordonanţei de urgenţă;
    d) completează o declaraţie pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale, din care să rezulte  că îndeplineşte condiţiile prevăzute la lit. b), pe care o depune la registrul comerţului odată cu cererea de înmatriculare a societăţii.

    Ce condiţii cumulative trebuie să îndeplinească microîntreprinderea înfiinţată de întreprinzătorul debutant, potrivit art.3 alin (1) din OUG nr.6/2011, pentru a fi încadrată în program?

    a) Este societate cu răspundere limitată care funcţionează pe durată nelimitată, în condiţiile Legii 31/1990 republicată şi modificată şi ale OUG 6/2011;
    b) Se încadrează în categoria microîntreprinderilor în condiţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare şi ale OUG 6/2011;
    c) Este înfiinţată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau cu cel mult 5 întreprinzători debutanţi asociaţi;
    d) Este administrată de asociatul unic, de unul sau mai mulţi administratori dintre asociaţi;
    e) Are în obiectul de activitate cel mult 5 grupe de activitate prevăzute de clasificarea activităţilor din economia naţională în vigoare. În cele 5 grupe de activitate nu pot fi incluse ca obiecte de activitate ale societăţii următoarele: intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, precum şi activităţile excluse din normele europene pentru care se poate acorda ajutor de la stat.

    Care sunt facilitățile acordate microîntreprinderii aparţinând întreprinzătorului debutant?

    Scutirea de la plata taxei pentru operaţiunile de înmatriculare efectuate la oficiile registrului comerţului pentru înregistrarea microîntreprinderii, precum şi de la plata tarifului pentru publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a;
    Acordarea unei alocaţii financiare nerambursabile, în limita sumelor aprobate cu această destinaţie, reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro sau echivalentul în lei din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, pentru care face dovada surselor de cofinanţare;
    Scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale din partea angajatorului pentru 4 angajaţi (pe perioadă nedeterminată);
    Garantarea în proporţie de 80% a unui credit de până la 80.000 euro echivalentul în lei, contractat de beneficiar în vederea realizării planurilor de afaceri acceptate de A.I.P.P.I.M.M.
    De reţinut: Facilităţile fiscale şi oportunităţile de finanţare ale acestor tipuri de societăţi sunt gestionate de Departamentul pentru IMM-uri, Mediul de Afaceri şi Turism – www.aippimm.ro.

    Când se pierde calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant?

    La data de 31 decembrie a anului în care se împlinesc 3 ani de la data înregistrării;
    La data la care oricare dintre autorităţile competente constată că societatea nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) din OUG nr. 6/2011;
    La data la care activitatea microîntreprinderii aparţinând întreprinzătorului debutant a încetat voluntar sau când a fost declanşată procedura de insolvenţă;
    La împlinirea a 45 de zile lucrătoare de la data scadenţei unei obligaţii fiscale neîndeplinite;
    La data depunerii situaţiei financiare semestriale sau anuale, dacă cifra de afaceri pe anul în curs a atins echivalentul în lei al sumei de 500.000 euro.
    Important: În termen de cel mult 45 de zile lucrătoare de la pierderea calității de microîntreprindere aparținând întreprinzătorului  debutant, societatea respectivă are obligația să procedeze la schimbarea denumirii potrivit prevederilor art. 36 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

    În cazul în care calitatea de microîntreprindere aparţinând întreprinzătorului debutant a fost pierdută în condiţiile art. 6 lit. b) şi c) din ordonanţă – respectiv la data la care oricare dintre autorităţile competente constată că societatea nu mai îndeplineşte una dintre condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1) sau la data la care activitatea microîntreprinderii aparţinând întreprinzătorului debutant a încetat voluntar sau când a fost declanşată procedura de insolvenţă, facilităţile acordate prin program se consideră acordate necuvenit şi se recuperează potrivit legii.

    De reţinut: Spre deosebire de SRL-D, înființarea unei societăți cu răspundere limitată (SRL) se face cu respectarea dispozițiilor Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, fără a beneficia de facilitățile prevăzute în „Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri”.

    Legislaţia aplicabilă:
    Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
    Legea nr. 31/1990 privind societăţile, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
    OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanți, cu modificările ulterioare
    Normele metodologice din 2 februarie 2011 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, cu modificările şi completările ulterioare


    Articole similare

  • Autor: Delia Mircea
  • Profil Google Plus Delia Mircea

  • Articole similare

    Comments are closed.

    Distribuie acest articol: