Controale fiscale online 2026 – platforma video ANAF

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

ANAF introduce oficial posibilitatea ca anumite controale, audieri și medieri să se desfășoare online, prin videoconferință, fără deplasare la sediul Fiscului. Ordinul 705/2026, publicat în M.Of. 494/15.06.2026, aprobă procedura detaliată: cine poate participa, cum te identifici și ce reguli trebuie respectate în timpul întâlnirii.

Procedura privind desfășurarea întâlnirilor dintre organul fiscal central și contribuabili prin utilizarea mijloacelor video de comunicare la distanță se referă la:
a) mijloacele de identificare electronică în platforma de videoconferință a Ministerului Finanțelor (MF) -ANAF;
b) procedurile legale care fac obiectul întâlnirilor ce pot fi desfășurate prin platforma de videoconferință a MF-ANAF;
c) accesul la întâlnirile desfășurate prin platforma de videoconferință a MF-ANAF;
d) regulile și condițiile privind desfășurarea întâlnirilor prin platforma de videoconferință a MF-ANAF.

Ce tipuri de intalniri pot avea loc prin mijloace video?

Procedurile legale și/sau etapele procedurale care fac obiectul întâlnirilor ce pot fi desfășurate prin platforma de videoconferință a MF-ANAF sunt următoarele:

1.Controale fiscale:

1.1. începere inspecție fiscală;
1.2. începere verificare a situației fiscale personale;
1.3. derulare inspecție fiscală;
1.4. derulare verificare a situației fiscale personale;
1.5. discuție finală inspecție fiscală;
1.6. discuție finală verificare a situației fiscale personale;

2.Audiere


2.1. audiere privind respingerea cererii de restituire a sumelor de la buget sau de acordare a dobânzilor în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget;
2.2. audiere privind respingerea cererii de acordare a eșalonării la plată/menținere a valabilității eșalonării la plată/modificare a deciziei de eșalonare la plată a obligațiilor fiscale;
2.3. audiere în vederea soluționării cererii privind grupul fiscal unic, privind taxa pe valoarea adăugată;
2.4. audiere în vederea soluționării cererii privind grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit;
2.5. audiere verificare documentară;

3.Audiență

4.Mediere

Pe scurt, ordinul prevede:

  • Participanții la întâlnirile prin mijloace video se identifică în platforma MF–ANAF prin: certificat calificat aferent contului SPV, credențiale SPV (utilizator+parolă) cu OTP sau prin ROeID, conform Legii 214/2024.
  • Lista procedurilor și etapelor procedurale ce pot fi desfășurate online poate fi completată cu altele prevăzute de lege, ANAF având obligația să publice lista actualizată pe portal cu 10 zile înainte de aplicare.
  • Pentru procedurile derulate în sistem de videoconferință, organul fiscal informează contribuabilul despre opțiunea de desfășurare online, precum și despre data și ora întâlnirii.
  • Contribuabilul poate comunica prin SPV refuzul explicit de a se prezenta la audiere la termenul stabilit, caz în care procedura de audiere se consideră îndeplinită conform Codului de procedură fiscală.
  • Dacă legea permite amânarea întâlnirii, contribuabilul trebuie să respecte condițiile prevăzute în ordin; ANAF verifică cererea de amânare și comunică în SPV aprobarea sau refuzul și, dacă este cazul, noua dată și oră.
  • Accesul la videoconferință este permis contribuabililor care au optat pentru această modalitate și îndeplinesc condițiile procedurii, inclusiv exprimarea acordului pentru prelucrarea datelor personale înainte de începerea întâlnirii.
  • Pot participa la întâlnire: contribuabilul persoană fizică, reprezentantul legal al persoanei juridice, reprezentantul asocierii fără personalitate juridică și/sau împuternicitul desemnat potrivit art. 18 din Codul de procedură fiscală.
  • În caz de reprezentare prin împuternicit sau mandatari, contribuabilul trebuie să le comunice acestora regulile și condițiile privind desfășurarea întâlnirii prin videoconferință, înainte de începerea acesteia.
  • ANAF verifică informațiile și, după caz, documentele transmise pentru participare; dacă acestea sunt conforme, transmite în SPV informarea cu regulile, condițiile și detaliile întâlnirii, iar în caz contrar informează despre refuz și posibilitatea de retransmitere.
  • Documentele corecte/complete pot fi retrimise prin SPV până cu minimum 3 zile lucrătoare înainte de data efectivă a întâlnirii; accesul se acordă doar persoanelor ale căror date respectă cerințele procedurii.
  • Accesul la întâlnire se acordă numai după autentificare prin mijloacele de la art. 1, exprimarea acordului GDPR, acceptarea regulilor și îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de procedură.
  • După ce a optat pentru derularea întâlnirii prin videoconferință, contribuabilul nu mai poate modifica modalitatea de desfășurare a acesteia (nu poate reveni la întâlnire fizică).
  • Orice modificare privind participanții trebuie comunicată organului fiscal, cu transmiterea informațiilor și documentelor prevăzute de ordin, cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte; aceste modificări sunt supuse verificării ANAF.
  • Cu o zi lucrătoare înainte de întâlnire, ANAF transmite prin SPV o informare cu regulile și condițiile specifice, precum și linkul aferent videoconferinței, a cărui gestionare/protejare revine contribuabilului.
  • Participanții trebuie să se conecteze cu maximum 10 minute înainte de ora programată, de pe un dispozitiv individual, cu conexiune stabilă, microfon și cameră funcționale, camera fiind menținută deschisă pe toată durata întâlnirii.
  • Este obligatoriu ca participanții să fie singuri în încăpere, să asigure lipsa zgomotului de fond, să aibă limbaj, ținută și comportament adecvate, fiind interzise înregistrarea, fotografierea, capturarea audio-video și distribuirea conținutului fără acordul MF–ANAF.
  • Reprezentanții ANAF moderează întâlnirea și o pot încheia, cu informarea prealabilă a participanților; procedura se consideră îndeplinită dacă nu sunt respectate condițiile legate de conexiune, video, conduită sau interdicțiile privind înregistrarea și distribuirea.
  • Dacă videoconferința se întrerupe din motive tehnice independente de ANAF, situația se consemnează și se stabilește o nouă întâlnire, data și ora fiind comunicate contribuabilului prin SPV.
  • Procedura aprobă modelul și conținutul a trei formulare de informare privind regulile și condițiile specifice videoconferinței și accesul participanților, precum și caracteristicile de editare, difuzare, utilizare și păstrare, anexele fiind parte integrantă din act.

Articole similare

Comentariul tau aici