Cota de impozitare a microintreprinderilor – prevederile Legii 227/2015(Noul cod fiscal)

Potrivit legii 227/2015 privind Codul Fiscal publicata in M.Of. 688/10.09.2015 se aduc urmatoarele modificari in ce priveste impozitarea microintreprinderilor.
Astfel, potrivit art. 51. – Cotele de impozitare valabile de la 1 ianuarie 2016 sunt :
(1) Cota de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor este 3%.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru persoanele juridice române nou-înfiinţate, care au cel puţin un salariat şi sunt constituite pe o durată mai mare de 48 de luni, iar acţionarii/asociaţii lor nu au deţinut titluri de participare la alte persoane juridice, cota de impozitare este 1% pentru primele 24 de luni de la data înregistrării persoanei juridice române, potrivit legii. Cota de impozitare se aplică până la sfârşitul trimestrului în care se încheie perioada de 24 de luni. Prevederile prezentului alineat se aplică dacă, în cadrul unei perioade de 48 de luni de la data înregistrării, microîntreprinderea nu se află în următoarele situaţii:
lichidarea voluntară prin hotărârea adunării generale, potrivit legii;
dizolvarea fără lichidare, potrivit legii;
inactivitate temporară, potrivit legii;
declararea pe propria răspundere a nedesfăşurării de activităţi la sediul social/sediile secundare, potrivit legii;
majorarea capitalului social prin aporturi efectuate, potrivit legii, de noi acţionari/asociaţi;
acţionarii/asociaţii săi vând/cesionează/schimbă titlurile de participare deţinute.
Condiţia privitoare la salariat se consideră îndeplinită dacă angajarea se efectuează în termen de 60 de zile inclusiv de la data înregistrării persoanei juridice respective.
(3) În cazul în care persoana juridică română nou-înfiinţată nu mai are niciun salariat în primele 24 de luni, aceasta aplică prevederile alin. (1) începând cu trimestrul în care s-a efectuat modificarea. Pentru persoana juridică cu un singur salariat, al cărui raport de muncă încetează, condiţia prevăzută la alin. (2) se consideră îndeplinită dacă în cursul trimestrului respectiv este angajat un nou salariat.
(4) În sensul prezentului articol, prin salariat se înţelege persoana angajată cu contract individual de muncă cu normă întreagă, potrivit Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Condiţia se consideră îndeplinită şi în cazul microîntreprinderilor care:
a) au persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parţial dacă fracţiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi;
b) au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remuneraţia acestora este cel puţin la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

Articole similare

Comentariul tau aici