Cum sta Romania la capitolul educatie ? Statistici INS

În anul şcolar/universitar 2013-2014, populaţia şcolară din sistemul naţional de educaţie a fost de 3.650,9 mii copii, elevi şi studenţi înscrişi, reprezentând peste trei sferturi din populaţia de vârstă şcolară (78,2%).

Distribuţia pe niveluri educaţionale este:

  • învăţământul preşcolar (15,6%)
  • învăţământul primar şi gimnazial (47,7%)
  • învăţământul liceal (21,3%)
  • învăţământul profesional (0,7%)
  • învăţământul postliceal (2,8%)
  • învăţământul superior, universitar de licenţă (11,9%)

Din totalul populaţiei şcolare cuprinsă în sistemul de educaţie, 68,6% au studiat în mediul urban.

La nivel naţional distribuţia pe sexe a populaţiei şcolare a fost aproape echilibrată (49,5% feminin şi 50,5% masculin).

Cati absolventi au fost inregistrati in anul universitar 2012-2013 ?

La sfârşitul anului şcolar/universitar 2012-2013 au fost înregistraţi 526,3 mii absolvenţi din toate nivelurile educaţionale:

– 38,0% au provenit din învăţământul liceal

– 34,7% din învăţământul gimnazial

– 21,1% au provenit din învăţământul superior şi

– 5,1% din postliceal

Numărul absolvenţilor din învăţământul profesional a reprezentat doar 1,1% din totalul absolvenţilor anului şcolar/universitar 2012-2013.

Cate cadre didactice exista ?

În anul şcolar/universitar 2013-2014, activitatea educaţională şi de instruire din sistemul de învăţământ a fost asigurată de 248,0 mii cadre didactice, ponderea personalului didactic de sex feminin fiind majoritară în toate nivelurile de educaţie, cu excepţia învăţământului superior.

Cea mai mare pondere a personalului didactic de sex feminin a fost înregistrată în învăţământul preşcolar (99,6%), fiind urmat de învăţământul primar şi gimnazial (77,4%), postliceal (76,4%), liceal (69,1%) şi profesional (63,4%).

Articole similare

Comentariul tau aici