Declaratia Unica privind veniturile realizate in anul 2017/estimate 2018 – intrebari si raspunsuri ANAF

  • Inscrie-te ACUM la newsletterul GRATUIT Contzilla.ro
  • All Inclusive - toate lucrarile de specialitate - Click AICI!
  • Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

    In data de 20.06.2018, ANAF a realizat pe pagina de Facebook o sesiune de asistenta cu privire la “Completarea Declaratiei Unice pentru veniturile din activitati independente – realizate in anul 2017 si / sau estimate pentru anul 2018”. Iata cateva dintre intrebarile puse de contribuabili si raspunsurile acordate de specialistii ANAF:

    a.) Intrebare contribuabil“Pentru 2018 conform art. 118 din Codul Fiscal, CAS este deductibila, insa despre CASS nu spune nimic…aici se poate interpreta ca este deductibil sau nedeductibil pentru ca nu scrie nimic. Doresc o baza legala pentr care as considera CASS nedeductibila.”

    a.) Raspuns ANAF: “Art. 118 din Codul fiscal, pentru veniturile prevăzute la art. 61 lit. a) şi a^1) din Codul fiscal, respectiv veniturile din activități independente (definite conform art. 67) si venituri din drepturi de proprietate intelectuală (definite potrivit art.70), venitul net anual impozabil se determină prin însumarea tuturor veniturilor nete anuale recalculate, din care se deduce CAS datorată. Aşa cum reiese din art. 118 doar CAS este deductibilă, CASS nefiind deductibilă la calculul venitului anual impozabil. Prevederile legale mai sus menționate pot fi consultate la următorul link: https://static.anaf.ro/…/Cod_fiscal_norme_19062018.htm…

    b.) Intrebare contribuabil: “Care este procedura pentru a beneficia de bonificatia de 5% pentru depunerea declaratiei unice online?”

    b.) Raspuns ANAF: “Pentru anul 2018, un contribuabil depune declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice prin mijloace electronice de transmitere la distanţă conform Codului de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, până la 15 iulie 2018, prin care stabileşte contribuţia de asigurări sociale datorată în anul 2018 în sumă de 10.000 lei.

    În cursul anului efectuează următoarele plăţi:
    a) În data de 15 august 2018 plăteşte suma de 5.000 lei
    b) În data de 14 decembrie 2018 plăteşte suma de 4.000 lei (sumă diminuată cu 1.000 lei reprezentând bonificaţie în cotă de 10%, întrucât la data efectuării ultimei plăţi a îndeplinit ambele condiţii pentru a beneficia de ambele cote acordate pentru bonificaţie).”

    c.) Intrebare contribuabil: “Bună ziua! Dacă am venituri lunare din activități independente de 700 RON, plătesc CAS și CASS la valoarea salariului minim pe economie? Nu mai am alte venituri. Mulțumesc!”

    c.) Raspuns ANAF: “În situația prezentată de dvs. nu datorați CAS și CASS. Menționăm însă că puteți opta pentru plata CASS și a CAS. În situația în care doriți să optați pentru plata contribuțiilor, opțiunea se exercită prin depunerea declarației unice, CAP. II, SECȚIUNEA 2 : DATE PRIVIND CONTRIBUȚIA DE ASIGURĂRI SOCIALE ȘI CONTRIBUȚIA DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE ESTIMATE PENTRU ANUL 2018.”

    d.) Intrebare contribuabil: “Realizez venituri din activități independente. Este necesar să completez si secțiunea Date privind impozitul pe veniturile estimate a se realiza in Romania si contribuțiile sociale datorate în 2018?”

    d.) Raspuns ANAF: “Da, în situaţia prezentată de dvs., aveţi obligaţia depunerii declaraţiei unice, pentru declararea veniturilor realizate în anul 2017 (dacă este cazul) și estimate pentru anul 2018. Menționăm că, pentru contribuţiile sociale, aveți obligația declarării veniturilor DACĂ estimaţi că obţineţi în anul 2018 venituri ce însumează cel puţin 12 salarii minime brute pe ţară (22.800 lei) sau DACĂ optați pentru plata contribuțiilor sociale.”

    e.) Intrebare contribuabil: “Am un PFA si sunt si angajat. Venitul e sub 22800. Mai trebuie plătit CASS?”

    e.) Raspuns ANAF: “Sa înțelegem că vă referiți la anul 2018. Dvs nu aveți obligația însă puteți opta pentru plata CASS și a CAS. În situația în care doriți să optați pentru plata contribuțiilor, opțiunea se exercită prin depunerea declarației unice, CAP. II, SECȚIUNEA 2 : DATE PRIVIND CONTRIBUȚIA DE ASIGURĂRI SOCIALE
    ȘI CONTRIBUȚIA DE ASIGURĂRI SOCIALE DE SĂNĂTATE ESTIMATE PENTRU ANUL 2018.”

    f.) Intrebare contribuabil: Dacă sunt salariat și realizez sub 22800 și nu doresc sa plătesc contributii, va rog sa-mi confirmați ca nu depun declarația unica. Mulțumesc!”

    f.) Raspuns ANAF: “Veți depune declarația unica, cap I, DATE PRIVIND VENITURILE REALIZATE DIN ROMÂNIA ÎN ANUL 2017, dacă ați realizat venituri din activități independente și în anul 2017 și cap II, secțiunea 1 Date privind impozitul pe veniturile estimate din România în anul 2018. Dacă nu doriți să optați pentru plata contribuțiilor, nu aveți obligația completării secțiunii 2.”

    g.) Intrebare contribuabil: “Buna ziua. Un PFA care a depus D220 aferent veniturilor realizate in 2017 in data de 23.02.2018 si sumele estimative aferent anului 2018 a declarat in declaratia unica, a procedat corect? La metodologie am primit raspuns ca am procedat corect conform OUG 18/2018 art.II alin.8, si totusi la ghiseul de la Adm. Fin. nu mi se accepta D220 doar daca depun o declaratie unica rectificativa cu sumele aferent anului 2017. Multumesc anticipat de raspuns.

    g.) Raspuns ANAF: “În situaţia în care în data de 23.02.2018, pentru veniturile realizate în anul 2017 aţi depus declaraţia 200, aveţi obligaţia depunerii declaraţiei unice, completând doar partea pentru venitul estimat aferent anului 2018.”

    Mai multe intrebari si raspunsuri le puteti gasi pe pagina de Facebook a ANAF-ului – click aici-

    Sursa: ANAF

    Articole similare

  • Autor: Delia Mircea
  • Profil Google Plus Delia Mircea

  • Articole similare

    Comments are closed.

    Distribuie acest articol: