Depunerea formularului 207 – intrebari si raspunsuri ANAF

  • Inscrie-te ACUM la newsletterul GRATUIT Contzilla.ro
  • All Inclusive - toate lucrarile de specialitate - Click AICI!
  • Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

    In data de 21.02.2018, ANAF a realizat pe pagina de Facebook o sesiune de asistenta cu privire la “Depunerea declaratiei informative privind impozitul retinut la sursa/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenti”. Iata cateva dintre intrebarile puse de contribuabili si raspunsurile acordate de specialistii ANAF:

    a.) Intrebare contribuabil“Buna ziua. Va rog sa imi spuneti daca in urmatoarele situatii trebuie depusa declaratia 207:

    1. Cotizatiile platite de un ONG catre un organism din afara Romaniei al carui membru este trebuie declarate in 207? Se supun impozitului pe veniturile nerezidentilor?

    2. Avem un furnizor din afara Romaniei care ne ofera servicii de consultanta in management. La momentul platii am primit certificat de rezidenta fiscala si in baza acestuia nu am retinut si declarat impozit in formularul 100. Acum avem obligatia depunerii formularului 207 pentru tranzactia respectiva?”

    a.) Raspuns ANAF: “1. Cotizaţiile plătite de un ONG către un organism din afara României nu se regăsesc în categoria veniturilor impozabile obţinute din România de nerezidenţi şi nici în categoria veniturilor scutite de impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi pentru care există obligaţia declarării în formularul 207, fapt pentru care considerăm că, aceste cotizaţii nu se declară în formularul 207.

    2. În limita informaţiilor furnizate de dumneavoastră, întrucât persoana juridică română a obţinut de la furnizorul străin certificatul de rezidenţă al acestuia, se aplică prevederile Convenţiei pentru evitarea dublei impuneri, astfel că venitul obţinut nu este impozabil în România şi nu se declară în formularul 207.”

    b.) Intrebare contribuabil: “Dobânzile achitate de o persoana juridica romana către compania mama din Germania pentru un împrumut în euro pe termen lung pentru care nu s-a reținut impozit conform convenției de evitare a dublei impuneri și a certificatului derezidenta fiscala se declara în 207?”

    b.) Raspuns ANAF: “Da, veniturile din dobănzi plătite către compania mamă din Germania, cu respectarea Convenţiei de evitare a dublei impuneri, se declară în D207.”

    c.) Intrebare contribuabil: “Buna ziua! Din sesiunea de anul trecut de intrebari si raspunsuri am inteles ca serviciile depublicitate facturate de Facebook si Google Irlanda nu se declara in 207. As mai avea urmatoarea nelamurire: comisioanele percepute de Booking.com din Olanda pentru cazarile intermediate prin platforma lor on-line se declara in 207? Aceasta platforma este foarte utilizata atat de persoane juridice, dar si de catre persoane fizice care ofera servicii de cazare in locuinte proprii. Astfel, care sunt obligatiile declarative ale persoanelor juridice referitor la acest tip de tranzactii, in afara de completarea in D300 si D390? Trebuie declarate in 100 si 207? Dar obligatiile declarative ale persoanelor fizice? Multumesc!”

    c.) Raspuns ANAF: “Potrivit prevederilor cap.I pct.3.1 lit.d) din Instrucţiunile privind completarea formularului 207, plătitorul de venituri către un nerezident, reprezentând comisioane , are obligaţia completării şi depunerii formularului 207.

    Pentru celelalte solicitări ale dvs., vă rugăm să utilizaţi formularul de contact, pe care îl găsiţi la următorul link: https://www.anaf.ro/asistpublic/ însoţite de mai multe detalii în legătură cu situaţia prezentată.”

     

    Mai multe intrebari si raspunsuri le puteti gasi pe pagina de Facebook a ANAF-ului -click aici-

    Sursa: ANAF

    Articole similare

  • Autor: Delia Mircea
  • Profil Google Plus Delia Mircea

  • Articole similare

    Comments are closed.

    Distribuie acest articol: