Codul Muncii, prin articolul 44 prevede ca diurna este un drept legal al unui salariat angajat în baza unui contract de muncă , „salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil”. Dacă societatea nu are încheiat un contract colectiv de muncă, atunci stabilirea diurnei și a celorlalte condiții pe perioada deplasării se poate face printr-un act adițional la contractul individual de muncă.
Din punct de vedere fiscal, potrivit prevederilor articolului 21din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare. Astfel, potrivit aceluiași articol, sunt considerate cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri și cheltuielile de transport și de cazare în țară și în străinătate, efectuate pentru salariați și administratori, precum și pentru alte persoane fizice asimilate acestora.
Prin HG nr. 20/16.01.2013 și OG nr. 8/23.01.2013 ce aduc modificări Legii 571/2003, se stabilesc noi aspecte cu privire la regimul fiscal al diurnei, fiind considerata un venit asimilat salariilor, avand drept consecinta supunerea acesteia la impozitare (prin aplicarea cotei de 16 %). Diurna este primită de angajați pe perioada delegării și detașării în altă localitate, în ţară şi în străinătate, în interesul serviciului.
Cheltuiala cu diurna este deductibilă în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice potrivit art. 21 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal. Cum indemnizația zilnică de delegare și detașare în România este 13 lei (art. 9 din HG 1860/2006), rezultă prin conformitate cu cadrul legal amintit anterior că nivelul maxim de deductibilitate este de 32,5 lei (13 lei x 2,5).
Pe perioada în care angajatul este în deplasare/detașare și primește diurnă, nu se acordă tichete de masă. Ca document contabil, pentru justificarea necesității deplasării sau delegării se întocmește Ordinul de deplasare (delegație) cod 14-5-4, reglementat de OMFP 3512/2008 privind documentele financiar-contabile.
” Cheltuiala cu diurna este deductibilă în limita a 2,5 ori nivelul legal stabilit pentru instituțiile publice potrivit art. 21 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal ”
Acest articol a fost abrogat de mult. Actualizati articolele vechi cu legislatia din prezent !!