Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare

 

Evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare se poate efectua în situaţiile financiare consolidate.

Un instrument financiar reprezintă orice contract ce generează simultan un activ financiar pentru o entitate şi o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii pentru o altă entitate.  Un activ financiar este orice activ care reprezintă:

a) trezorerie;

b) un instrument de capitaluri proprii al unei alte entităţi;

c) un drept contractual:

– de a primi numerar sau un alt activ financiar de la o altă entitate; sau

– de a schimba active sau datorii financiare cu altă entitate în condiţii care sunt potenţial favorabile entităţii; sau

d) un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii şi este:

– un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată să primească un număr variabil al propriilor instrumente de capitaluri proprii; sau

– un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat în alt fel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar sau al unui alt activ financiar pentru un număr fix din instrumentele de capital propriu ale entităţii. În acest scop, instrumentele de capital ale entităţii nu includ instrumente care sunt ele însele contracte pentru primirea sau livrarea propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii.

O datorie financiară este orice datorie care reprezintă:

a) o obligaţie contractuală:

– de a ceda lichidităţi sau alt activ financiar unei alte entităţi; sau

– de a schimba active sau datorii financiare cu altă entitate în condiţii care sunt potenţial nefavorabile pentru entitate;

b) un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii şi este:

– un instrument financiar nederivat pentru care entitatea este sau poate fi obligată să livreze un număr variabil din propriile sale instrumente de capitaluri proprii; sau

– un instrument financiar derivat care va fi sau poate fi decontat altfel decât prin schimbul unei sume fixe de numerar, sau alt activ financiar în schimbul unui număr fix din propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii. În acest scop, propriile instrumente de capitaluri proprii ale entităţii nu includ instrumente care pot fi ele însele contracte pentru primirea sau livrarea viitoare a propriilor instrumente de capitaluri proprii ale entităţii.

Valoarea justă se determină prin referire la:

a) valoarea de piaţă, pentru acele instrumente financiare pentru care se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă. Dacă valoarea de piaţă nu se poate identifica cu uşurinţă pentru un instrument, dar poate fi identificată pentru componentele sale sau pentru un instrument similar, valoarea de piaţă poate fi derivată din cea a componentelor sale sau a instrumentului similar; sau

b) o valoare determinată cu ajutorul unor modele şi tehnici de evaluare general acceptate, pentru instrumentele pentru care nu se poate identifica cu uşurinţă o piaţă credibilă. Astfel de modele şi tehnici asigură o aproximare rezonabilă a valorii de piaţă.

Atunci când un instrument financiar se evaluează la valoarea justă, modificarea valorii se include în contul de profit şi pierdere. Totuşi, o astfel de modificare se include direct în capitalul propriu, într-o rezervă de valoare justă, dacă:

  1. instrumentul contabilizat este un instrument de acoperire împotriva riscurilor conform unui sistem de contabilizare a acoperirii riscului care permite ca unele sau toate modificările de valoare să nu fie înregistrate în contul de profit şi pierdere; sau
  2. modificarea de valoare se referă la o diferenţă de schimb valutar apărută la un element monetar care face parte dintr-o investiţie netă a entităţii într-o entitate străină.

Modificarea valorii unui activ financiar disponibil pentru vânzare, altul decât un instrument financiar derivat, poate fi inclusă direct în capitalul propriu, în rezerva de valoare justă.

Dacă, în situaţiile financiare consolidate a fost efectuată evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare, notele explicative prezintă:

a) ipotezele semnificative care stau la baza modelelor şi tehnicilor de evaluare;

b) pentru fiecare categorie de instrumente financiare, valoarea justă, modificările de valoare incluse direct în contul de profit şi pierdere, precum şi modificările incluse în rezerva de valoare justă;

c) pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate, informaţii privind aria şi natura instrumentelor, inclusiv termenii şi condiţiile semnificative care pot afecta valoarea, momentul şi certitudinea fluxurilor viitoare de trezorerie; şi

d) un tabel care să prezinte modificările rezervei de valoare justă în cursul exerciţiului financiar.

Cerinţe de prezentare a valorii juste în situaţii financiare anuale individuale

Deşi evaluarea la valoarea justă a instrumentelor financiare nu se înregistrează în contabilitate, iar rezultatele acesteia nu sunt cuprinse în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere, în notele explicative la situaţiile financiare anuale individuale trebuie prezentate următoarele informaţii:

a) pentru fiecare clasă de instrumente financiare derivate:

– valoarea justă a instrumentelor, dacă o astfel de valoare poate fi determinată;

– informaţii privind aria şi natura instrumentelor financiare; şi

b) pentru imobilizările financiare înregistrate la o valoare mai mare decât valoarea lor justă şi fără a se fi utilizat opţiunea de a face o ajustare de valoare:

– valoarea contabilă şi valoarea justă ale fiecăruia dintre activele individuale sau ale grupărilor corespunzătoare ale acelor active individuale;

– motivele pentru care nu a fost redusă valoarea contabilă, inclusiv natura dovezilor pe care se întemeiază opinia că valoarea contabilă va fi recuperată.

Articole similare

Comentariul tau aici