Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) a lansat în dezbatere publică un proiect de Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr. 200/2006, care reglementează constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale.
Fondul are rolul de a asigura plata salariilor restante pentru angajații companiilor aflate în procedura insolvenței. În forma actuală, legea permite acoperirea a cel mult cinci salarii medii brute pe economie, corespunzătoare unei perioade de maximum cinci luni calendaristice.
Proiectul propune extinderea acestor limite, în special pentru companiile considerate strategice pentru funcționarea economiei și securitatea națională. Modificările vin în contextul incertitudinilor economice și energetice actuale și al solicitărilor formulate de organizațiile sindicale.
Potrivit proiectului, plafonul creanțelor salariale suportate din Fond ar urma să crească de la cinci la maximum 12 salarii medii brute pe economie, iar perioada acoperită de la cinci luni la 12 luni din ultimele 24 de luni anterioare deschiderii procedurii de insolvență.
De asemenea, este prevăzută o normă tranzitorie: cererile depuse înainte de intrarea în vigoare a ordonanței vor fi soluționate conform regulilor actuale.
Ministerul argumentează că aceste modificări ar permite intervenții rapide în cazurile în care insolvența unor companii cu rol strategic ar putea avea consecințe asupra economiei naționale, contribuind astfel la menținerea stabilității locurilor de muncă în aceste domenii.
Proiectul de act normativ se află în prezent în dezbate publică, putând fi consultat pe site-ul ministerului.



