Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Modelul cererii de inregistrare fiscala care se depune la inmatricularea societatilor la ONRC fost modificat prin Ordinul nr. 58/277/C/2026 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al ministrului justiției nr. 2.509/5.672/C/2022 pentru aprobarea modelului și conținutului formularului “Cerere de înregistrare fiscală” și a instrucțiunilor de completare a formularului “Cerere de înregistrare fiscală”.


Ce s-a modificat ?
Rândul 4.1. Se estimează cifra de afaceri pe care contribuabilul preconizează să o realizeze în perioada rămasă până la sfârșitul anului calendaristic, constituită din valoarea totală a livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate de persoana impozabilă în cursul unui an calendaristic, taxabile sau, după caz, care ar fi taxabile dacă nu ar fi desfășurate de o mică întreprindere, a operațiunilor scutite cu drept de deducere și, dacă nu sunt accesorii activității principale, a operațiunilor scutite fără drept de deducere prevăzute la art. 292 alin. (2) lit. a), b), e) și f) din Codul fiscal, cu locul în România.
Prin excepție, nu se cuprind în cifra de afaceri prevăzută la paragraful 1 livrările de active fixe corporale, astfel cum sunt definite la art. 266 alin. (1) pct. 3 din Codul fiscal, și cesiunea/transferul de active necorporale, efectuată/efectuat de persoana impozabilă.
Rândul 4.2 se marchează cu «X» în cazul contribuabililor care solicită aplicarea regimului normal de TVA, estimând o cifră de afaceri mai mare decât plafonul de scutire prevăzut la art. 310 alin. (1) din Codul fiscal.
Se introduce un nou rând, rândul 4.5, cu următorul cuprins:
Rândul 4.5 se marchează cu «X» în căsuța corespunzătoare de către persoanele impozabile stabilite în România conform art. 266 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, care optează să aplice sistemul TVA la încasare, potrivit prevederilor legale, începând cu data înregistrării în scopuri de TVA.
Sistemul TVA la încasare se aplică de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal care optează pentru aplicarea sistemului TVA la încasare, în condițiile prevăzute de art. 282 și de art. 324 alin. (12) din Codul fiscal.
Rândul „Atenție!“ se modifică și va avea următorul cuprins: Atenție! Înregistrarea în scopuri de TVA se consideră valabilă, potrivit reglementărilor legale în materie, începând cu data înregistrării persoanei impozabile în registrul comerțului.



