Formularele 101 si 120 – adaptate la prevederile legale in vigoare

  • Inscrie-te ACUM la newsletterul GRATUIT Contzilla.ro
  • All Inclusive - toate lucrarile de specialitate - Click AICI!
  • Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

    Potrivit unui comunicat de presa publicat de ANAF, formularele 101 “Declaratie privind impozitul pe profit” si 120 “Decont privind accizele” sunt adaptate la prevederile legale in vigoare.

    “Agentia Nationala de Administrare Fiscala modifica si completeaza, printr-un proiect de ordin, Formularul 101 si formularul 120, astfel:

    – formularul 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit” este completat cu indicatori privind impozitul pe profit scutit, potrivit art.22^1 din Legea nr.227/2015 și reducerea de 5% a impozitului pe profit în cazul persoanelor impozabile care optează pentru plata defalcată a TVA potrivit Ordonanței Guvernului nr.23/2017.

    – formularele 101 “Declaraţie privind impozitul pe profit” și 120 “Decont privind accizele”, sunt completate cu rubricile necesare îndeplinirii de către succesorii persoanelor/entităților care și-au încetat existența a obligațiilor fiscale aferente perioadei în care persoana/entitatea a avut calitatea de subiect de drept fiscal;

    – instrucțiunile de completare a formularelor menționate mai sus sunt modificate corespunzator.

    Potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, precum și a Ordonanței Guvernului nr.23/2017 privind plata defalcată a TVA, au fost introduse o serie de dispoziții care necesită adaptarea declarațiilor anuale utilizate în procesul de administrare a impozitelor și taxelor.

    Astfel, potrivit Ordonanței Guvernului nr.3/2017, contribuabilii care desfăşoară exclusiv activitate de inovare, cercetare-dezvoltare, definită potrivit Ordonanţei Guvernului nr.57/2002, precum şi activităţi conexe acesteia sunt scutiţi de impozit pe profit în primii 10 ani de activitate. Această facilitate fiscală va fi pusă în aplicare în condiţiile respectării reglementărilor în domeniul ajutorului de stat. Totodată, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.23/2017, persoanele impozabile care optează pentru plata defalcată a TVA în perioada 1 octombrie – 31 decembrie 2017 beneficiază de o reducere cu 5% a impozitului pe profit, care se înscrie în mod distinct în declaraţia anuală de impozit pe profit.”

    Sursa: ANAF

    Articole similare

  • Autor: Delia Mircea
  • Profil Google Plus Delia Mircea

  • Articole similare

    Comments are closed.

    Distribuie acest articol: