Formularul 082 Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura obligatoriu se modifica

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

ANAF a publicat pe data de 15 ianuarie 2026 un proiect de modificare a procedurii de inregistrare in Registrul Ro e-Factura si a formularului 082.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 89/2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1203 din 24 decembrie 2025, au fost aduse modificări și completări Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 120/2021 privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național de facturare electronică RO e-Factura, precum și Ordonanței Guvernului nr. 78/2000 referitoare la omologarea, eliberarea cărții de identitate a vehiculului și certificarea autenticității vehiculelor rutiere, în vederea introducerii pe piață, înmatriculării sau înregistrării acestora în România.

Astfel, prin art. X pct. 5 din O.U.G. nr. 89/2025, a fost introdus în O.U.G. nr. 120/2021 un nou articol, art. 10¹⁰, prin care se instituie obligația înscrierii în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de începerea desfășurării activităților economice, inclusiv pentru furnizorii/prestatorii care se identifică fiscal prin cod numeric personal (CNP) și care intră sub incidența prevederilor art. 5, art. 9¹, art. 10 alin. (1) și art. 10¹ alin. (2) din același act normativ.

Totodată, actul normativ stabilește și termenul de soluționare a cererii de înscriere, respectiv 3 zile lucrătoare de la data solicitării.

În ceea ce privește persoanele care au început să desfășoare activități economice anterior datei de 15 ianuarie 2026, art. XI alin. (1) din O.U.G. nr. 89/2025 prevede obligația acestora de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu până cel târziu la această dată. Conform alin. (2) al aceluiași articol, înscrierea acestor persoane în registru se realizează cu data de 15 ianuarie 2026.

De asemenea, potrivit art. XI alin. (3) din ordonanță, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 89/2025, procedura privind organizarea și înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu, aprobată prin Ordinul președintelui A.N.A.F. nr. 3789/2024, urmează să fie modificată prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, ordin ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În acest context, pentru punerea în aplicare a noilor prevederi legale, a fost necesară modificarea și completarea Ordinului președintelui A.N.A.F. nr. 3789/2024, atât în ceea ce privește Procedura de organizare și înscriere în Registrul RO e-Factura obligatoriu, cât și modelul, conținutul și instrucțiunile de completare ale formularului (082) – „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura obligatoriu”.

Articole similare

Comentariul tau aici