Formularul 200 – intrebari si raspunsuri ANAF

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

In data de 03.05.2017, pe pagina de Facebook a ANAF-ului s-a desfasurat o sesiune de intrebari si raspunsuri cu privire la “Declaratia privind veniturile realizate din Romania (formularul 200)”. Iata cateva dintre intrebarile contribuabililor si raspunsurile date de specialistii ANAF.

a.) Intrebare contribuabil: “La un contract de chirie, incheiat pe 5 ani, declaratia 200 se face anual?”

a.) Raspuns ANAF: “Nu au obligaţia depunerii declaraţiei următorii contribuabili:

  • persoanele fizice care în anul de raportare, au realizat venituri din cedarea folosinţei bunurilor pentru care chiria prevăzută în contractul încheiat între părţi este stabilită în lei, nu au optat pentru determinarea venitului net în sistem real şi la sfârşitul anului anterior nu îndeplinesc condiţiile pentru calificarea veniturilor în categoria veniturilor din activităţi independente, pentru care plăţile anticipate cu titlu de impozit sunt egale cu impozitul anual datorat şi impozitul este final;
  • persoanele fizice care reziliază, în cursul anului fiscal, contractele încheiate între părți pentru care chiria reprezintă echivalentul în lei al unei sume în valută;
  • persoanele fizice care în anul de raportare au realizat venituri din arendă.

Au obligația depunerii declarației persoanele aflate în următoarele situații:

  • declaraţia de venit estimat a fost depusă în luna decembrie şi pentru care nu s-au stabilit plăţi anticipate, conform legii;
  • au intervenit modificări ale clauzelor contractuale;
  • au efectuat investiţii, de cealaltă parte,la bunurile mobile şi imobile ale proprietarului, uzufructuarului sau ale altui deţinător legal, care fac obiectul unor contracte de cedare a folosinţei bunurilor, inclusiv a contractelor de comodat;
  • chiria reprezintă echivalentul în lei al unei valute.”

b.) Intrebare contribuabil: “Buna ziua, CAS,CASS si impozitul de 16% sunt cheltuieli nedeductibile la calculul impozitului pe venit?”

b.) Raspuns ANAF: “Contribuţiile sociale (CAS, CASS) sunt deductibile, dar acordarea deductibilităţii se face de către organul fiscal care are obligația recalculării venitului net anual/pierderii nete anuale, determinat/determinată în sistem real, pe baza datelor din contabilitate, stabilit/stabilită potrivit Declarației privind venitul realizat, prin deducerea din venitul net anual a contribuțiilor sociale obligatorii datorate, potrivit prevederilor titlului V – Contribuții sociale obligatorii din Codul fiscal. În ceea ce priveşte impozitul pe venit, acesta nu este deductibil.”

c.) Intrebare contribuabil: “Dacă am un autoturism pe PFA şi fac naveta în fiecare zi 50 km, pot deduce 50% din cheltuielile cu combustibilul?”

c.) Raspuns ANAF: “Din venitul brut realizat de către o PFA ca urmare a desfăşurării unei activităţi independente, se admit la deducere numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, astfel cum rezultă din evidențele contabile conduse de contribuabil.  În cazul vehiculelor, dacă acestea nu sunt utilizate exclusiv în scopul desfășurării activității, se limitează la 50% dreptul de deducere a cheltuielilor. În cadrul cheltuielilor supuse limitării fiscale se cuprind cheltuielile direct atribuibile fiecărui vehicul, inclusiv cele reprezentând: impozitele locale, asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, inspecțiile tehnice periodice, rovinieta etc.”

d.) Intrebare contribuabil: “Bună ziua. Sunt PFA și din anul 2015 m-am suspendat și de la ONRC și de la AFPJ CTA. Întrebarea mea este de ce mi ce cere sa depun D200 pe 0 în fiecare an pe perioada suspendării ??”

d.) Raspuns ANAF: “Pe perioada suspendarii,aveti obligatia depunerii declaratiei 200.”

e.) Intrebare contribuabil: “Buna ziua. In cazul D200 pentru PFA – profesii liberale, fara salariati, la rd.2 -“cheltuieli deductibile , exclusiv contributii sociale obligatorii” vom elimina partea de 5.5% CASS achitata cu titlu anticipat pentru anul 2016 in baza deciziei D206 ?”

e.) Raspuns ANAF: “Contribuțiile de asigurări sociale de sănătate datorate potrivit titlului V – Contribuții sociale obligatorii, se deduc de organul fiscal competent din veniturile realizate. Plăţile anticipate stabilite în cursul anului 2016 cu titlul de CASS, se vor lua în calcul de către organul fiscal la stabilirea impozitului anual.”

Mai multe intrebari si raspunsuri pot fi gasite pe pagina de Facebook a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.

Sursa: ANAF

Autor articol: Diana Dragomir, economist, profil Linkedin -click aici-

Articole similare