Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!
Cu ajutorul contului 508 „Alte investitii pe termen scurt si creante asimilate” se tine evidenta depozitelor bancare pe termen scurt, a altor investitii pe termen scurt si creante asimilate, cumparate. Contul 508 „Alte investitii pe termen scurt si creante asimilate” este un cont de activ.
In debitul contului 508 „Alte investitii pe termen scurt si creante asimilate” se inregistreaza:
- valoarea la cost de achizitie a altor investitii pe termen scurt si creante asimilate cumparate (509, 512, 531);
- diferentele favorabile de curs valutar aferente altor valori de trezorerie cum sunt depozitele pe termen scurt in valuta, inregistrate la finele lunii, respectiv la inchiderea exercitiului financiar (765).
In creditul contului 508 „Alte investitii pe termen scurt si creante asimilate” se inregistreaza:
- pretul de cesiune al altor investitii pe termen scurt (461, 512, 531);
- pierderea reprezentand diferenta dintre valoarea contabila a investitiilor financiare pe termen scurt si pretul lor de cesiune (664);
- diferentele nefavorabile de curs valutar aferente altor valori de trezorerie cum sunt depozitele pe termen scurt in valuta, inregistrate la finele lunii, respectiv la inchiderea exercitiului financiar, sau la lichidarea lor (665).
Soldul contului reprezinta valoarea altor investitii pe termen scurt si creante asimilate existente.
Autor articol: Diana Dragomir, economist, profil Linkedin -click aici-