Inregistrarea contractelor cu nerezidenti

In M.Of. 695/2012 a fost publicat Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1400/2012 privind procedura de înregistrare a contractelor/documentelor încheiate între persoane juridice române, persoane fizice rezidente, precum şi sediile permanente din România aparţinând persoanelor juridice străine şi persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente.

• Persoanele juridice române, persoanele fizice rezidente, precum şi sediile permanente din România aparţinând persoanelor juridice străine au obligaţia să înregistreze la organul fiscal competent contractele sau alte documente încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente care execută pe teritoriul României prestări de servicii de natura :

-lucrărilor de construcţii, de montaj;

-activităţilor de supraveghere;

– activităţilor de consultanţă;

– de asistenţă tehnică şi a

-oricăror altor servicii prestate în România, care generează venituri impozabile, indiferent de durata acestora.

• In cazul in care nu exista un contract fizic, se pot înregistra: situaţii de lucrări, procese verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, studii de piaţă sau orice alte documente corespunzătoare.

• Se depune la organul fiscal competent „Declaraţia de înregistrare a contractelor/documentelor care justifică prestările efective de servicii pe teritoriul României, iniţiale/adiţionale (conexe) încheiate cu persoane juridice străine sau persoane fizice nerezidente”, fără a fi însoţită de documente doveditoare ale datelor înscrise în declaraţie.

Termenul de depunere: 30 de zile de la data încheierii contractelor sau de la data emiterii oricăror documente.

Sanctiuni in caz de nedepunere : amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, şi amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice.

 

Articole similare

Comentariul tau aici