Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Pe data de 26 mai 2026 s-a adoptat de catre Senat un proiect legislativ care propune o modificare a termenului de inregistrare in scop de TVA la depasirea plafonului de 395.000 lei.
Mai precis se propune modificarea art. 310, alineatul (6) din Codul fiscal astfel:
„(6) Persoana impozabilă care aplică regimul special de scutire și a cărei cifră de afaceri, prevăzută la alin. (2), depășește plafonul de scutire prevăzut la alin. (1) trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA, conform art. 316, în termen de cel mult 3 zile lucrătoare de la data depășirii plafonului. Regimul normal de taxare se aplică începând cu ziua următoare comunicării codului de înregistrare în scopuri de TVA. Persoana impozabilă poate opta pentru aplicarea regimului normal de taxare și pentru operațiunile anterioare, realizate în data în care plafonul de scutire este depășit.”
Cum se intampla in prezent?
In prezent, societatea trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA cel târziu la data depăşirii plafonului iar regimul normal de taxare se aplică din data depăşirii plafonului, începând chiar cu tranzacţia care conduce la depăşirea plafonului, ceea ce creeaza multe dificultati in practica.
Spre exemplu, depășirea plafonului de scutire poate apărea în orice moment al zilei, în care nu există disponibilitate pentru actualizarea casei de marcat cum ar fi: în afara orelor de program a tehnicienilor, în weekend, în zile nelucrătoare, ori în orice altă situație în care intervenția imediată a unui tehnician nu este posibilă.
Modificarea propusă la alin. (6) al art. 310 din Codul fiscal are ca obiectiv principal clarificarea și adaptarea procedurii de înregistrare în scopuri de TVA pentru persoanele impozabile care depășesc plafonul prevăzut pentru aplicarea regimului special de scutire, în concordanță cu realitățile operaționale.



