Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Inventarierea elementelor de natura activelor, datoriilor si capitalurilor proprii detinute de societate se efectueaza:
1. La inceputul activitatii;
2. Cel putin o data in cursul exercitiului financiar;
3. In cazul fuziunii sau incetarii activitatii;
4. Precum si in urmatoarele situatii:
- La cererea organelor de control;
- Ori de cate ori sunt indicii ca exista lipsuri sau plusuri in gestiune;
- Ori de cate ori intervine o predare primire de gestiune;
- Cu prilejul reorganizarii gestiunilor;
- Alte cazuri prevazute de lege.
INVENTARIEREA DISPONIBILITATILOR AFLATE IN CONTURI LA BANCI
Disponibilitatile aflate in conturi la banci sau la Trezoreria Statului se inventariaza prin confruntarea soldurilor din extrasele de cont emise de acestea cu cele din contabilitate.
INVENTARIEREA DISPONIBILITATILOR AFLATE IN CASIERIA UNITATII
Disponibilitatile in lei si in valuta din casieria unitatii se inventariaza obligatoriu in ultima zi lucratoare a exercitiului financiar, dupa ce au fost inregistrate toate operatile de incasari si plati din exercitiul respectiv, confruntandu-se soldurile din registrul de casa cu monetarul si cu cele din contabilitate.
