Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
În practică apar frecvent situații în care o entitate finalizează o investiție imobiliară destinată închirierii, însă, pentru o anumită perioadă de timp, nu reușește să identifice chiriași. În acest context se ridică întrebarea privind tratamentul contabil aplicabil acestor imobile, în special din perspectiva amortizării și a eventualelor ajustări pentru depreciere.
Reglementările contabile aprobate prin OMFP nr. 1802/2014 oferă clarificări importante în această materie.
Astfel, potrivit pct. 238 alin. (4) din reglementări:
„În cazul în care imobilizările corporale sunt trecute în conservare, în funcție de politica contabilă adoptată, entitatea înregistrează în contabilitate o cheltuială cu amortizarea sau o cheltuială corespunzătoare ajustării pentru deprecierea constatată.”
Totodată, alin. (4^1) al aceluiași punct prevede expres că:
„Prevederile alin. (4) se aplică și în cazul investițiilor imobiliare pentru care nu au fost găsiți încă chiriași.”
Prin urmare, simplul fapt că o investiție imobiliară nu generează momentan venituri din chirii nu conduce automat la suspendarea recunoașterii cheltuielilor aferente activului.
Tratamentul contabil aplicabil
În funcție de politica contabilă adoptată, entitatea poate aplica una dintre următoarele variante:
1. Continuarea amortizării
Entitatea poate continua înregistrarea amortizării investiției imobiliare, chiar dacă aceasta nu este încă utilizată efectiv prin închiriere.
Această abordare are la bază ideea că activul este deținut în scopul obținerii de venituri din chirii și își păstrează destinația economică, chiar dacă temporar nu există chiriași.
În acest caz, cheltuiala cu amortizarea se recunoaște în continuare potrivit duratei normale de utilizare stabilite de entitate.
2. Constituirea unei ajustări pentru depreciere
Alternativ, dacă imobilul este considerat trecut în conservare sau există indicii de depreciere, entitatea poate înregistra o ajustare pentru depreciere, în locul amortizării, conform politicilor contabile adoptate.
Această abordare poate apărea în situațiile în care:
- imobilul nu este utilizat pentru o perioadă îndelungată;
- există dificultăți reale de închiriere;
- valoarea recuperabilă a activului este afectată;
- piața imobiliară indică o diminuare semnificativă a valorii.
OMFP nr. 1802/2014 lasă la latitudinea entității alegerea tratamentului contabil, însă acesta trebuie:
- prevăzut expres în politicile contabile;
- aplicat consecvent;
- fundamentat economic și documentat corespunzător.
Din acest motiv, este important ca entitatea să stabilească în mod clar modul de tratament contabil al investițiilor imobiliare neocupate temporar.
Lipsa chiriașilor nu înseamnă automat că investiția imobiliară iese din sfera activelor amortizabile. Reglementările contabile permit fie continuarea amortizării, fie recunoașterea unei ajustări pentru depreciere, în funcție de politica contabilă adoptată și de situația concretă a activului.
Prin urmare, tratamentul contabil trebuie analizat de la caz la caz, având în vedere atât scopul pentru care este deținut imobilul, cât și perspectiva reală de utilizare economică a acestuia.
