Majoararea salariilor personalului bugetar din 2016 – proiect MFinante din 8.12.2015

Un nou proiect al Ministerului de Finante privind salarizarea personalului bugetar a fost publicat in data de 8 decembrie 2015.

Redam mai jos mentiunile din referatul de aprobare :
Începând cu anul 2011, salarizarea personalului din sectorul bugetar este reglementată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit prevederilor acestei legi, salariile de bază, soldele/salariile de funcție, indemnizațiile lunare de încadrare de care beneficiază personalul din sectorul bugetar se determină prin înmulțirea coeficientului de ierarhizare prevăzut în anexele la lege (stabilit între 1 și 15) și valoarea de referință (600 lei).
Aplicarea prevederilor acestei legi urmează a se realiza în mod etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
Astfel, în perioada 2011-2014, salarizarea personalului din sectorul bugetar a fost reglementată succesiv, prin următoarele acte normative:
– Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice;
– Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar;
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale;
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare;
– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
Prin aceste acte normative a fost recuperată diminuarea cu 25% a drepturilor salariale în plată, aprobată prin Legea nr. 118/ 2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Totodată, în perioada 2011-2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a crescut de la 670 lei la 900 lei.

Pentru anul 2015, salarizarea personalului din sectorul bugetar este reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare.

În cursul anului 2015 au fost aprobate majorări salariale pentru personalul din sectorul bugetar, astfel:
– majorarea salarială de 25% acordată începând cu luna octombrie pentru personalul din sistemul sanitar;
– majorările salariale aprobate pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ: 5% începând cu data de 1 martie 2015, 5% începând cu data de 1 septembrie 2015, respectiv 15% începând cu luna decembrie 2015;
– majorările salariale aprobate pentru personalul nedidactic: 12% începând cu luna august 2015, respectiv 15% începând cu luna decembrie 2015;
– majorarea salarială de până la 12% pentru personalul din cadrul instituțiilor publice locale.
– majorarea salarială de 25% acordată începând cu luna decembrie 2015 pentru personalul din sistemul de asistență socială și 10% începând cu aceeași lună pentru celelalte categorii de personal din sectorul bugetar.

Totodată, în anul 2015, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost majorat la 975 lei în luna ianuarie respectiv 1.050 lei în luna iulie, comparativ cu 900 lei în decembrie 2014. De această majorare a beneficiat și personalul din sectorul bugetar.

De asemenea, la art. 10 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, se prevede că majorările salariilor de bază, soldelor/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor lunare de încadrare se stabilesc anual prin lege, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei,Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi a Ministerului Finanţelor Publice, cu încadrarea în plafoanele cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat aprobate potrivit prevederilor Legii responsabilităţii fiscal bugetare nr. 69/2010.

Astfel, modul în care cheltuielile de personal ale bugetului general consolidat vor fi distribuite pe categorii de personal bugetar şi niveluri de salarizare va fi stabilit prin aceste legi anuale de implementare a legii cadru.
Având în vedere aspectele mai sus menţionate se impune promovarea unor măsuri legislative prin care să se prevadă modalitatea de stabilire a salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2016, precum şi prelungirea în anul 2016 a unor măsuri bugetare care să conducă la utilizarea fondurilor publice de o manieră echilibrată şi în concordanţă cu plafoanele de cheltuieli prevăzute în Strategia fiscal-bugetară.
Legislația în vigoare reglementează acordarea pentru personalul din sectorul bugetar a unor drepturi astfel:
ore suplimentare și premii, reglementate prin Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare. De la intrarea în vigoare a prevederilor acestei legi personalul din sectorul bugetar nu a beneficiat de premii iar munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru a fost compensată numai cu timp liber corespunzător. Acordarea acestor drepturi în anul 2016 determină un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare de 1.450 milioane lei;
tichete de masă, reglementate prin Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, cu modificările și completările ulterioare. De la intrarea în vigoare a prevederilor acestei legi personalul din sectorul bugetar, cu excepția celui din cadrul instituțiilor finanțate integral din venituri proprii și a personalului prevăzut la art. 100 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, nu a beneficiat de tichete de masă. Acordarea acestor drepturi în anul 2016 determină un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare de 1.529,4 milioane lei;
tichete cadou, reglementate prin Legea nr. 193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă. De la intrarea în vigoare a prevederilor acestei legi, autoritățile și instituțiile publice nu au acordat personalului propriu tichete cadou. Acordarea acestor drepturi în anul 2016 determină un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare de 2.864,4 milioane lei;
vouchere de vacanță, reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, cu
modificările și completările ulterioare. De la intrarea în vigoare a prevederilor acestui act normativ autoritățile și instituțiile publice nu au acordat vouchere de vacanță personalului propriu. Acordarea acestor drepturi în anul 2016 determină un impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare de 8.417,9 milioane lei;
indemnizații la ieșirea la pensie, trecerea în rezervă sau retragere, prevăzute în actele normative care reglementează statutele anumitor categorii de personal bugetar (cadre militare, polițiști, magistrați, etc.).

Acordarea acestor drepturi a fost suspendată în perioada iulie 2010 -decembrie 2015. Acordarea acestor drepturi în anul 2016 determină un
impact suplimentar asupra cheltuielilor bugetare de 200 milioane lei.
În anul 2015 a fost majorat cuantumul indemnizațiilor acordate veteranilor și văduvelor de război, persoanelor persecutate din motive politice și etnice, artiștilor interpreți.
De asemenea, la finele anului 2014 au fost majorate indemnizațiile acordate unor personalități din domeniul culturii, științei și sportului în baza Legii nr.118/2002 privind instituirea indemnizației de merit.

Schimbari preconizate
În lipsa unor reglementări privind salarizarea personalului din sectorul bugetar în anul 2016, începând cu 1 ianuarie 2016 s-ar aplica în integralitate prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ceea ce ar genera efecte negative asupra salarizării diferitelor categorii de personal bugetar:
– pentru personalul din sectorul bugetar care a intrat sub incidența măsurilor de creștere a salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată aplicarea integrală a legii-cadru va conduce la diminuarea drepturilor salariale în condițiile în care salariul de bază stabilit potrivit acestei legi este mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată stabilit potrivit legislației în vigoare;
– de asemenea, aplicarea integrală a legii poate conduce la diminuarea drepturilor salariale pentru anumite categorii de personal, altele decât cele menționate mai sus, care în perioada 2011-2015 au beneficiat de majorări salariale și pentru care salariul actual este mai mare decât cel prevăzut de legea-cadru (de ex. învățământ, sănătate);
– pentru alte categorii de personal bugetar, aplicarea integrală a legii-cadru va conduce la majorări salariale semnificative, pentru care nu există fondurile necesare.
Ca urmare, aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, creează un cadru impredictibil din punct de vedere al programării bugetare a cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, ceea ce poate genera disfuncționalități la nivelul ordonatorilor principali de credite, afectând buna desfășurare a activității acestora.
În consecință, pentru a asigura caracterul predictibil al cheltuielilor bugetare, se impune luarea unor măsuri unitare cu privire la salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2016, similare celor aprobate pentru anii trecuți.
În ceea ce privește nivelul de salarizare în anul 2016 al personalului din sectorul bugetar, prin prezenta ordonanță de urgență se propun următoarele:
– cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015;
– cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţin în plată, în mod similar salariilor de bază/soldelor funcţiei/salariilor funcţiei/indemnizaţiilor de încadrare;
– ordonatorii principali de credite/ordonatorii de credite pot aproba demararea procedurilor privind promovarea pe funcţii, grade sau trepte profesionale a personalului numai cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal aprobate prin buget;
– avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în
clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (3) din legea susmenţionată, fără acordarea salariului aferent clasei de salarizare prevăzut în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, după caz. În anul 2016, aceste prevederi se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale ”Justiţie”;
– personalul care, în cursul anului 2016, desfăşoară activităţi noi care presupun, potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, acordarea unor clase de salarizare succesive celei deţinute pentru funcţia respectivă beneficiază de o majorare a salariului de bază, respectiv a soldei/salariului de funcţie, corespunzător numărului de clase de salarizare suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (3) din legea sus-menţionată;
– prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările și completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2017;
– munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător;
– neacordarea de premii, prime de vacanţă, ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă;
– stabilirea indemnizaţiilor, compensaţiilor, sporurilor, majorărilor salariilor de bază prin acordarea de clase de salarizare suplimentare şi a altor drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc fără a lua în calcul drepturile incluse în salariul de bază conform prevederilor art. 14 din Legea nr. 285/2010 şi ale art. 10 al art. II din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011;
– aplicarea în mod corespunzător şi în anul 2016 a prevederilor art. 13 alin. (5) – (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările și completările ulterioare, precum şi prevederile art. 12 alin. (6) – (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
În anul 2015, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/2014, cu modificările și completările ulterioare, a fost suspendată aplicarea prevederilor legale care reglementau acordarea anumitor drepturi personalului din sectorul bugetar (ore suplimentare, premii, tichete de masă, tichete cadou, vouchere de vacanță, indemnizații la ieșirea la pensie, trecerea în rezervă sau retragere).
În vederea încadrării în ținta deficitului bugetar pentru anul 2016, se propune continuarea măsurii de neacordare a acestor drepturi și în anul 2016. 
Se propune ca și în anul 2016 să se mențină nivelul aflat în plată a indemnizațiilor acordate veteranilor și văduvelor de război, persoanelor persecutate din motive politice și etnice și altor categorii de persoane, precum și a celor acordate membrilor unor academii sau urmașilor acestora pentru încadrarea în ținta deficitului bugetar pentru anul 2016.

Articole similare

Comentariul tau aici