Mentiunea PNS pe concediul medical 2026: ce inseamna

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

De la 1 iunie 2026, indemnizatia de concediu medical NU se mai diminueaza cu o zi pentru bolnavii inclusi in programele nationale de sanatate (PNS). In practica, angajatorul nu are acces la dosarul medical si nu poate verifica singur includerea intr-un program. Dovada se face exclusiv prin ce scrie pe certificatul de concediu medical: fie codul de indemnizatie, fie mentiunea “PNS”.

Ce sunt programele nationale de sanatate

Programele nationale de sanatate, prescurtat PNS, sunt cadrul prin care se implementeaza obiectivele politicii de sanatate publica, reglementat prin titlul II din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii. Structura si obiectivele lor sunt aprobate prin HG nr. 423/2022, iar conditiile de derulare prin Ordinul ministrului sanatatii nr. 964/2022, pentru programele de sanatate publica, si prin Ordinul presedintelui CNAS nr. 180/2022, pentru programele curative.

Exista doua categorii, cu finantare diferita:

CategorieFinantareBeneficiari
Programe nationale de sanatate publicaBugetul Ministerului SanatatiiPersoanele cu domiciliul in Romania, indiferent de calitatea de asigurat
Programe nationale de sanatate curativeBugetul FNUASSPersoanele care au calitatea de asigurat

Ce cuprind aceste programe?

Cele 13 programe nationale de sanatate publica derulate de Ministerul Sanatatii includ programul national de vaccinare, cel de supraveghere si control al bolilor transmisibile prioritare, HIV/SIDA, tuberculoza, securitate transfuzionala, screening organizat pentru boli cronice, sanatate mintala, transplant, boli rare, sanatatea femeii si copilului

Programele curative, finantate din FNUASS, sunt publicate de CNAS si cuprind, printre altele, programul national de oncologie, de boli cardiovasculare, de diabet zaharat, de boli endocrine, de supleere a functiei renale, de transplant, de hemofilie si talasemie, de boli neurologice, de boli rare, de ortopedie, de sanatate mintala, de PET-CT.

De ce conteaza PNS pentru salarizare in 2026

Pentru certificatele eliberate in perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027, indemnizatia de concediu medical se calculeaza prin diminuarea cu o zi lucratoare, potrivit OUG nr. 91/2025. Legea nr. 64/2026, publicata in Monitorul Oficial nr. 416 din 15 mai 2026, a introdus insa exceptii: diminuarea nu se aplica concediilor prevazute la art. 2 alin. (1) lit. c), d^1) si e) din OUG nr. 158/2005, respectiv maternitate, ingrijirea pacientului cu afectiuni oncologice si risc maternal, si nici concediilor medicale acordate bolnavilor inclusi in programele nationale de sanatate sau certificatelor eliberate in regim de spitalizare

Exceptiile se aplica concediilor medicale acordate incepand cu 1 iunie 2026, adica de la data de 1 a lunii urmatoare intrarii in vigoare a Legii nr. 64/2026.

Cum se justifica exceptia PNS: doua situatii distincte

Ordinul nr. 506/1.030/2026, publicat in Monitorul Oficial nr. 507 din 19 iunie 2026, a detaliat in Normele de aplicare a OUG nr. 158/2005 modul de identificare a bolnavilor inclusi in PNS

Situatia 1: bolnavii de la art. 13 alin. (3) lit. a)-c) din OUG nr. 158/2005

Acestia se identifica direct prin codul de indemnizatie inscris pe certificat:

Cod indemnizatieAfectiuneCorespondenta cu art. 13 alin. (3)
12Boli cardiovascularelit. a) – un an, in intervalul ultimilor 2 ani, pentru unele boli cardiovasculare stabilite de CNAS
13SIDA, neoplaziilit. b) – un an si 6 luni, in intervalul ultimilor 2 ani, in functie de stadiul bolii
14Tuberculozalit. c) – pe toata perioada de tratament, pana la vindecare

Pentru aceste coduri, diminuarea cu o zi nu se aplica, iar justificarea este chiar codul de pe certificat. Nu este nevoie de o mentiune suplimentara.

Situatia 2: ceilalti bolnavi inclusi in PNS

Pentru bolnavii inclusi in alte programe nationale de sanatate, certificatul se elibereaza, de regula, pe cod 01, iar cuantumul brut se stabileste dupa regulile generale de la art. 17 alin. (1) din OUG nr. 158/2005, respectiv 55% pana la 7 zile, 65% intre 8 si 14 zile si 75% de la 15 zile. Diferenta este ca nu se scade ziua lucratoare.

Cum se face dovada: pana la tiparirea noilor formulare de certificate de concediu medical, medicul curant inscrie in rubrica “Observatii” mentiunea “PNS”, pe formatul in vigoare al formularului, cu semnatura si parafa. Aceasta este solutia tranzitorie prevazuta expres de Legea nr. 64/2026.

Ce trebuie sa verifice angajatorul ?

  • Codul de indemnizatie: daca este 12, 13 sau 14, nu se aplica diminuarea, iar procentul este cel specific codului, nu transele de 55/65/75%.
  • Rubrica “Observatii”: daca apare “PNS” cu semnatura si parafa medicului, se plateste si prima zi lucratoare, chiar daca certificatul este pe cod 01.
  • Rubrica “Initial” sau “In continuare”: la un certificat in continuare pentru acelasi episod nu se mai scade nicio zi, indiferent de PNS.
  • Lipsa mentiunii: daca medicul nu a inscris “PNS”, angajatorul aplica regula generala si diminueaza o zi. Corectia se face doar pe baza unui certificat rectificat de medicul curant, nu pe baza unei declaratii a salariatului.

Declararea si recuperarea

Indemnizatiile pe codurile 12, 13 si 14 se suporta integral din FNUASS incepand cu a doua zi de incapacitate, iar cele pe cod 01, inclusiv cele cu mentiunea “PNS”, urmeaza regula generala: zilele 2-6 sunt suportate de angajator, restul din FNUASS. In cererea de recuperare, model actualizat prin Ordinul nr. 909/1.231/2026 aplicabil de la 24 iulie 2026, indemnizatiile pe cod 01 se raporteaza defalcat pe pozitiile J1.2, J1.3 si J1.4, dupa procentul aplicat, iar sumele rezultate din recalculare la pozitia J1.5.

Cat timp se mai foloseste mentiunea “PNS”?

Pana la tiparirea si punerea in circulatie a noilor formulare de certificate de concediu medical, care vor contine rubrica dedicata.

Unde se poate verifica daca o afectiune intra intr-un program national?

In HG nr. 423/2022 si in listele publicate de Ministerul Sanatatii pentru programele de sanatate publica, respectiv de CNAS pentru programele curative.

Articole similare

Comentariul tau aici