Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Amortizarea contabilă este reglementată de OMFP 1802/2014, care vorbește despre durată de utilizare economică, valoare de intrare și metode de amortizare stabilite prin politicile contabile.
Amortizarea fiscală este reglementată de Codul fiscal și de HG 2139/2004 (catalogul mijloacelor fixe), care definesc durata normală de utilizare și metodele fiscale permise.
Ce metode de amortizare sunt prevazute de fiecare sistem in parte ?
| Metode de amortizare contabila | Metode de amortizare fiscala |
| Amortizare liniara: includerea uniformă în cheltuielile de exploatare a unor sume fixe, stabilite proporțional cu numărul de ani ai duratei de utilizare economică a acestora; | Amortizare liniară: se stabilește prin aplicarea cotei de amortizare liniară la valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix amortizabil. Este obligatorie in cazul constructiilor. |
| Amortizarea accelerata: constă în includerea, în primul an de funcționare, în cheltuielile de exploatare a unei amortizări de până la 50% din valoarea de intrare a imobilizării. Amortizările anuale pentru exercițiile financiare următoare sunt calculate la valoarea rămasă de amortizat, după regimul liniar, prin raportare la numărul de ani de utilizare rămași. Deoarece amortizarea calculată trebuie să fie corelată cu modul de utilizare a activului și, întrucât în cazuri rare o imobilizare corporală se consumă în primul an în procent de până la 50%, rezultă că metoda de amortizare accelerată este mai puțin utilizată în scopuri contabile | Amortizarea accelerata: a)pentru primul an de utilizare, amortizarea nu poate depăși 50% din valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniul contribuabilului a mijlocului fix; b) pentru următorii ani de utilizare, amortizarea se calculează prin raportarea valorii rămase de amortizare a mijlocului fix la durata normală de utilizare rămasă a acestuia. |
| Amortizarea degresivă: constă în multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu un anumit coeficient, caz în care poate fi avută în vedere legislația în vigoare. | Amortizarea degresivă: -se calculează prin multiplicarea cotelor de amortizare liniară cu unul dintre coeficienții următori: a) 1,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 2 și 5 ani; b) 2,0, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este între 6 și 10 ani; c) 2,5, dacă durata normală de utilizare a mijlocului fix amortizabil este mai mare de 10 ani. |
| Amortizare calculată pe unitate de produs sau serviciu se poate aplica atunci când natura imobilizării justifică utilizarea unei asemenea metode de amortizare | Amortizare in functie de nr. de km parcursi în funcție de numărul de kilometri sau numărul de ore de funcționare prevăzut în cărțile tehnice- valabil doar pentru miloace de transport. |
| Amortizare superaccelerata: a)pentru primul an de utilizare, amortizarea nu poate depăşi 65% din valoarea fiscală de la data intrării în patrimoniul contribuabilului a activului; b) pentru următorii ani de utilizare, amortizarea se calculează prin raportarea valorii rămase de amortizare a activului la durata normală de utilizare rămasă a acestuia. Se poate aplica doar pentru pentru activele noi, achiziţionate/produse şi puse în funcţiune, în perioada cuprinsă între 1 ianuarie 2026 – 31 decembrie 2026 inclusiv, respectiv în anul fiscal modificat care începe în anul 2026, după caz, din subgrupa 2.1 – Echipamente tehnologice, respectiv maşini, unelte şi instalaţii de lucru şi/sau subgrupa 2.4 – «Animale şi plantaţii». |
Citeste si : Plafon mijloace fixe 2026 si alte noutati




