Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Ce inseamna sa fii microintreprindere in anul 2026?
Regimul fiscal al microintreprinderilor a fost constant modificat in ultimii ani. Ultimul act normativ modificator este chiar Ordonanta Trenulet publicata in MOF nr. 1203 din 24.12.2025 care aduce ca element de noutate incepand cu 1 ianuarie 2026 cota unică de impozitare, de 1%.
Plafon microintreprindere 2026
Plafonul pentru aplicarea regimului micro in 2026 este de 100.000 euro.
Limita fiscala se verifică pe baza veniturilor înregistrate cumulat de la începutul anului fiscal. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar precedent.
! Limita de 100.000 euro se verifică luând în calcul veniturile societatii cumulate cu veniturile întreprinderilor legate.
Cota de impozitare
Incepand cu anul 2026 se aplica o singura cota de impozitare, de 1%, indiferent care este codul CAEN.
Conditii pentru a fi microintreprindere
- Capitalul social este deținut de persoane private, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale.
- Nu se află în dizolvare urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești
- Are cel puțin un salariat, cu excepția societatilor nou infiintate care au un termen de 30 de zile inclusiv de la data înregistrării persoanei juridice respective.
- Are asociați/acționari care dețin, direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, și este singura persoană juridică stabilită de către aceștia să aplice regimul micro.
- A depus în termen situațiile financiare anuale, dacă are această obligație conform legii.
Exista cateva tipuri de societati care chiar daca indeplinesc aceste criterii, sunt excluse explicit prin lege de la aplicarea acestui regim. Acestea sunt :
- Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar, Fondul de compensare a investitorilor, Fondul de garantare a pensiilor private, Fondul de garantare a asiguraților
- entitatea transparentă fiscal cu personalitate juridică
- persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul bancar
- persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul asigurărilor și reasigurărilor, al pieței de capital, precum și persoana juridică română care desfășoară activități de intermediere/distribuție în aceste domenii, cu excepția intermediarilor secundari de asigurări și/sau reasigurări, definiți potrivit legii, care au realizat venituri din activitatea de distribuție de asigurări/reasigurări în proporție de până la 15% inclusiv din veniturile totale;
- persoana juridică română care desfășoară activități în domeniul jocurilor de noroc;
- persoana juridică română care desfășoară activități de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor de petrol și gaze naturale.
Conditia privind salariatul
In ce priveste conditia privind salariatul, aceasta se considera indeplinita daca microintreprinderea are persoane angajate cu contract individual de muncă cu timp parțial dacă fracțiunile de normă prevăzute în acestea, însumate, reprezintă echivalentul unei norme întregi sau daca au încheiate contracte de administrare sau mandat, potrivit legii, în cazul în care remunerația acestora este cel puțin la nivelul salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.





