Conform datelor INSSE, in luna august s-au născut 21.017 copii (11,6 născuţi-vii la 1000 locuitori), cu 2.289 mai mulţi decât în luna iulie.
Numărul persoanelor care au decedat în luna august a fost de 19.182 (10,6 decedaţi la 1.000 locuitori), cu 1.752 decedaţi mai puţini decât în luna iulie.
Sporul natural provizoriu a fost pozitiv în luna august, de 1835 persoane (născuţii-vii având un excedent faţă de decedaţi) şi negativ în luna iulie, de 2206 persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii).
Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna august a fost de 137 (6,5 copii sub un an la 1000 născuţi-vii), rata fiind în scădere faţă de luna iulie, când a fost de 6,7 copii sub un an la 1000 născuţi-vii.
In ce priveste casatoriile si divorturile, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna august 20.781 căsătorii (11,5 căsătorii la 1000 locuitori), cu 5965 mai multe decât în luna iulie.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2713 divorţuri (1,50 divorţuri la 1000 locuitori), cu 405 mai multe decât în luna iulie.