Model de calcul salarial pentru salariatii scutiti de impozit – dupa noile reglementari

Pentru Facturare si Gestiune recomandam Smart Bill. Incerci GRATUIT!

In data de 8 februarie 2018, a fost publicata Ordonanta de Urgenta nr. 3/2018 cu privire la unele masuri fiscal-bugetare. Prevederile se aplica persoanelor fizice care realizeaza venituri din salarii si asimilate salariilor in baza contractelor individuale de munca sau a actelor de detasare, aflate in derulare la data de 31 decembrie 2017, si care se incadreaza in categoriile de persoane scutite de la plata impozitului pe venit, al caror salariu brut lunar este majorat cu cel putin 20% fata de nivelul celui din luna decembrie 2017.

Astfel ca, pentru persoanele mentionate mai sus angajatorii/platitorii, stabilesc, retin la sursa si platesc contributia de asigurari sociale de sanatate, dupa urmatoarea formula de calcul:

CASS retinuta = venit brut 2018 – CAS datorata in 2018 – salariu net decembrie2017

Atentie! Aceasta ordonanta se aplica incepand cu salariile aferente lunii ianuarie 2018.


Exemplu practic: Presupunem ca un salariat care beneficiaza de scutire de la plata impozitului pe venit avea la 31.12.2017 un salariu brut de 5.000 ron.

Calcul salarial valabil in 2017:

Salariu brut: 5.000 ron

CAS (10.5%): 525 ron

CASS (5.5%): 275 ron

Somaj (0.5%): 25 ron

Salariu net: 4.175 ron

Calcul salarial valabil in 2018:

Ca urmare a trecerii contributiilor de la angajator la angajat, societatea a decis sa creasca cu 20% salariul brut al angajatului, astfel ca noul salariu brut este de 6.000 ron.

Salariu brut: 6.000 ron

CAS (25%): 1.500 ron

CASS (10%): 600 ron

Salariu net: 3.900 ron

Chiar daca angajatorul a crescut cu 20% salariul brut al angajatului, se poate observa o scadere a salariului net cu 275 ron, ca urmare a mutarii contributiilor din sarcina angajatorului in sarcina angajatului.

Pentru a se regla aceasta scadere a salariului net, pentru salariatii care beneficiaza de scutire de impozit pe venit, a aparut OUG nr. 3/2018.


Rezultatul obtinut in urma aplicarii formulei de calcul mentionata in OUG nr. 3/2018: 

CASS retinuta = venit brut 2018 – CAS datorata in 2018 – salariu net decembrie 2017

CASS retinuta = 6.000 ron – 1.500 ron – 4.175 ron = 325 ron

Salariu net = 6.000 ron (VB 2018) – 1.500 ron (CAS 2018) – 325 ron (CASS retinuta) = 4.175 ron

 

Autor articol: Diana Lodoaba, economist, profil Linkedin -click aici-

Articole similare