Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!
Intarzierea depunerii situatiilor financiare nu mai este o contraventie care genereaza doar amenda. Impactul nedepunerii situatiilor financiare a devenit mai amplu.
Din punct de vedere fiscal
Daca o societate este microintreprindere si nu depune la termenul legal situatiile financiare isi pierde dreptul de a mai aplica acest regim al microintreprinderilor.
Baza legala:
- Conform art. 47 alin.(1) lit i) din Codul fiscal , una dintre conditiile pentru ca o societate sa poata aplica regimul micro este ” i) a depus în termen situațiile financiare anuale, dacă are această obligație potrivit legii “
- De asemenea, avem prevederile art. 52 alin.(2) care arata ca : “ În cazul în care, în cursul unui an fiscal, o microîntreprindere nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 47 alin. (1) lit. g) și/sau nu a depus în termen situațiile financiare anuale pentru exercițiul financiar precedent anului fiscal respectiv, dacă avea această obligație potrivit legii, microîntreprinderea datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care nu mai este îndeplinită oricare dintre aceste condiții“.
Amenzi contraventionale
Legea contabilitatii (L82/1991) prevede ca reprezinta contraventie nerespectarea obligatiilor privind întocmirea, semnarea și depunerea în termenul legal la Agenția Națională de Administrare Fiscală a situațiilor financiare anuale și, după caz, a situațiilor financiare anuale consolidate, a situațiilor financiare interimare, precum și a raportărilor contabile.
Sanctiunile sunt:
- cele referitoare la întocmire și semnare: amendă de la 2.000 lei la 3.000 lei;
- cea referitoare la depunerea în termenul legal: amendă de la 300 lei la 1.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 1 și 15 zile lucrătoare, amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei, dacă perioada de întârziere este cuprinsă între 16 și 30 de zile lucrătoare, și amendă de la 1.500 lei la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depășește 30 de zile lucrătoare;
Nedepunerea situațiilor financiare anuale, a situațiilor financiare anuale consolidate, a situațiilor financiare interimare, precum și a raportărilor contabile se sanctioneaza cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei.
In ce priveste nerespectarea obligatiei referitoare la întocmire și semnare, amenda este cuprinsa intre 2.000 lei si 3.000 lei.
In cazul nerespectarii obligației privind auditarea, conform legii, a situațiilor financiare anuale, a situațiilor financiare anuale consolidate, precum și a situațiilor financiare interimare sanctiunea este amenda de la 30.000 lei la 40.000 lei.
Alte amenzi
- prezentarea situatiilor care contin date eronate sau necorelate inclusiv cu privire la identificarea persoanei raportoare se sanctioneaza cu amenda de la amendă 1.000 lei la 3.000 lei;
- nerespectarea prevederilor referitoare la obligația membrilor organelor de administrație, conducere și supraveghere ale societății-mamă de a întocmi și de a publica situațiile financiare anuale consolidate se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 30.000 lei;
Declararea inactivitatii
Legea 239/2025 (pachetul 2 de masuri) prevede ca persoana juridică este declarata inactiva și îi sunt aplicabile prevederile din Codul fiscal privind efectele inactivității, dacă nu a depus situațiile financiare anuale în termen de 5 luni de la împlinirea termenului legal pentru depunerea acestora.
Contribuabilul/Plătitorul declarat inactiv conform acestui aliniat se reactivează dacă sunt îndeplinite condițiile și nu se mai află în situația pentru care a fost declarat inactiv, respectiv și-a îndeplinit obligația de depunere a situațiilor financiare anuale și nu se află în nicio altă situație care conduc la inactivitate.
Citeste si :
Termene inregistrare la ONRC modificari CAEN REV 3 si capital social
Inactivitatea fiscala din 2026: reguli noi, dizolvare automata si cum iti protejezi firma



