Noi amenzi legate de GDPR – doua centre medicale, o frizerie, Telekom

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Autoritatea Națională de Supraveghere in domeniul GDPR a lansat cateva noi sanctiuni in acest domeniu, astfel:

18.12.2019

ANS a finalizat în data de 25.11.2019 o investigație la operatorul Telekom Romania Mobile Communications SA, constatând  următoarele:

  • încălcarea dispozițiilor art. art. 32 alin. (1) lit. b) și art. 32 alin. (2) din Regulamentul General privind Protecția Datelor;
  • încălcarea art. 5 alin. (1) lit. d) din Regulamentul (UE) 679/2016.

Operatorul Telekom Romania Mobile Communications SA a fost sancționat cu avertisment pentru încălcarea prevederile art. 32 alin. (1) lit. b) și art. 32 alin. (2) din Regulamentul (UE) 679/2016 și cu amendă în cuantum de 9,544.40 lei, echivalentul sumei de 2000 EURO pentru încălcarea art. 5  alin. (1) lit. d) din Regulamentul (UE) 679/2016.

Sancțiunile au fost aplicate ca urmare a unei plângeri prin care se reclama faptul că petentul primește la adresa sa de domiciliu facturi adresate unei alte persoane, client al operatorului, precum și faptul că a semnalat operatorului această situație, dar nu a primit răspuns.

În cadrul investigației, Telekom Romania Mobile Communications SA nu a putut face dovada exactității datelor prelucrate, fapt ce a condus la încălcarea principiului de bază pentru prelucrarea datelor prevăzut de art. 5 alin. (1) lit. d) din RGPD.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) lit. d) din Regulamentul (UE) 679/2016, „datele cu caracter personal sunt:

d) exacte și, în cazul în care este necesar, să fie actualizate; trebuie să se ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că datele cu caracter personal care sunt inexacte, având în vedere scopurile pentru care sunt prelucrate, sunt șterse sau rectificate fără întârziere („exactitate”).”

De asemenea, s-a constatat că operatorul nu a luat măsuri tehnice și organizatorice adecvate în vederea asigurării confidențialității datelor cu caracter personal, fapt care a condus la dezvăluirea datelor cu caracter personal ale unui client al operatorului prin expedierea pe adresa petentului a unor facturi emise pe numele clientului respectiv.

16.12.2019

ANS a finalizat în data de 19 noiembrie 2019 o investigație la operatorul Globus Score SRL (fosta Instrumental Theory SRL), ca urmare a unei sesizări și a constatat încălcarea dispozițiilor art. 83 alin. (5) lit. e) din Regulamentul General privind Protecția Datelor, raportat la art. 58 alin. (1) lit. a) și lit. e) și coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001.

Operatorul Globus Score SRL a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 9551,800 lei, echivalentul sumei de 2000 EURO.

Întrucât operatorul nu a răspuns solicitărilor instituției noastre, acesta a fost inițial sancționat cu avertisment pentru încălcarea art. 58 alin. (1) lit. a) și lit. e) din Regulamentul (UE) 2016/679.

De asemenea, operatorului i-a fost aplicată măsura corectivă de a transmite autorității de supraveghere, în scris, toate informațiile solicitate, în termen de 5 zile lucrătoare de la comunicarea procesului-verbal.

Întrucât operatorul Globus Score SRL nu a adus la îndeplinire măsura corectivă dispusă de către  Autoritatea Națională de Supraveghere, a fost sancționat cu amendă.

Totodată, operatorului i s-a aplicat și măsura corectivă de a transmite Autorității, în scris, toate informațiile solicitate.

13.12.2019

1. Autoritatea Națională de Supraveghere, în exercitarea atribuțiilor sale de investigare, a sancționat operatorului Modern Barber S.R.L, pe data de 26.11.2019 cu amendă în cuantum de 14329,5 lei, echivalentul sumei de 3000 EURO.

Sancțiunea a fost aplicată operatorului Modern Barber S.R.L pentru fapta prevăzută de art. 83 alin. (5) din Regulamentul (UE) 679/2016, raportat la art. 58 alin. (1) lit. a) și lit. e) și coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, Modern Barber S.R.L nu a furnizat informaţiile solicitate de  Autoritatea Națională de Supraveghere, încălcându-se astfel prevederile art. 58 alin. (1) lit. a) și lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 679/2016.

Prin urmare, s-a aplicat operatorului sancțiunea avertismentului și a fost dispusă măsura corectivă constând în obligarea operatorului de a transmite către Autoritate, în scris, toate informațiile solicitate, în termen de 10 zile calendaristice de la comunicarea procesului-verbal.

Ulterior s-a constatat că operatorul Modern Barber S.R.L nu a dus la îndeplinire măsura corectivă dispusă și s-a luat măsura amendării acestuia.

Totodată, s-a dispus și măsura corectivă de a transmite către Autoritate, în scris, toate informațiile solicitate, în termen de 5 zile calendaristice de la comunicarea procesului-verbal.

2. Autoritatea Națională de Supraveghere, în exercitarea competențelor sale de investigare, a sancționat pe data de 02.12.2019 operatorul Nicola Medical Team 17 SRL cu amendă în cuantum de 9555,4 lei, echivalentul sumei de 2000 EURO, pentru fapta prevăzută de art. 83 alin. (5) și (6) din Regulamentul (UE) 679/2016, raportat la art. 58 alin. (1) lit. a) și lit. e) și coroborat cu art. 8 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, Nicola Medical Team 17 SRL nu a furnizat informaţiile solicitate de  Autoritatea Națională de Supraveghere, încălcând prevederile art. 58 alin. (1) lit. a) și lit. e) din Regulamentul (UE) nr. 679/2016.

A fost aplicată sancțiunea avertismentului și a fost dispusă măsura corectivă constând în obligarea operatorului de a transmite către Autoritate, în scris, toate informațiile solicitate în termen de 10 zile calendaristice de la comunicarea procesului-verbal.

Întrucât operatorul nu a dat curs măsurii corective dispuse, acesta a fost amendat și, în același timp, s-a dispus măsura corectivă de a transmite în scris către Autoritatea Națională de Supraveghere toate informațiile solicitate anterior, ce privesc conformitatea operațiunilor de prelucrare efectuate în calitate de operator de date, în termen de 5 zile de la comunicarea procesului-verbal.

Articole similare

Comentariul tau aici