Noi masuri fiscal bugetare – OUG 28 din 28.08.2013

O noua ordonanta privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare -nr. 28 din 27.08.2013- a fost publicata in Monitorul oficial nr.553 de vineri, 30.08.2013.

Cele mai importante prevederi se refera la :

Competența privind impozitul și contribuțiile aferente veniturilor din activități agricole

– Prin excepție de la prevederile art. 33 și 35 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, impozitul și contribuțiile aferente veniturilor din activități agricole, datorate de persoanele fizice, potrivit legii, se pot achita în numerar și la compartimentele de specialitate ale unității administrativ-teritoriale corespunzătoare localității în care își au domiciliul fiscal contribuabilii unde nu există o unitate teritorială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, dacă între unitatea administrativ-teritorială și Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a încheiat un protocol în acest scop. Data plății este data prevăzută la art. 114 alin. (3) lit. a) inclusiv pentru sumele achitate eronat de către contribuabil pe alte tipuri de obligații sau stinse eronat de către organele fiscale în realizarea procedurii prevăzute la alin. (4)

– Procedura de încasare și de virare la bugetul de stat și bugetele asigurărilor sociale a sumelor încasate potrivit alin. de mai sus, precum și modul de colaborare și de realizare a schimbului de informații dintre organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și organele fiscale din cadrul unităților administrativ-teritoriale se aprobă prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice.” Ordinul se aprobă în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe.

 

• La articolul 160 alineatul (2), litera e) din Codul fiscal se modifică și va avea următorul cuprins:

„e) livrarea de energie electrică către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România conform art. 1251 alin. (2). Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și al cărei consum propriu de energie electrică este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de energie electrică se înțelege un consum de maximum 1% din energia electrică cumpărată în perioada ianuarie-noiembrie a fiecărui an calendaristic. Se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă de energie electrică cumpărătorul care deține licența pentru activitatea de operator al pieței de energie electrică eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, pentru tranzacțiile pe piața pentru ziua următoare și pe piața intrazilnică. De asemenea, se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă de energie electrică și cumpărătorul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:

1. deține o licență valabilă de furnizare a energiei electrice eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de energie electrică;

2. activitatea sa principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și consumul său propriu din energia electrică cumpărată este neglijabil. În acest sens, trebuie să depună la organul fiscal competent, până pe data de 10 decembrie a fiecărui an, o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că îndeplinește această condiție, care este valabilă pentru toate achizițiile de energie electrică efectuate în anul calendaristic următor. Agenția Națională de Administrare Fiscală are obligația să afișeze pe site-ul său cel târziu până pe data de 31 decembrie a fiecărui an lista persoanelor impozabile care au depus declarațiile respective. Pentru achizițiile de energie electrică efectuate în anul în care cumpărătorul obține o licență valabilă de furnizare a energiei electrice eliberată de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de energie electrică, cumpărătorul trebuie să transmită vânzătorului o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că activitatea sa principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și consumul său propriu estimat din energia electrică cumpărată este neglijabil, care este valabilă până la data de 31 decembrie a anului respectiv.”

Prin excepție de la prevederile art. 160 alin. (2) lit.e) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru achizițiile de energie electrică efectuate începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe și până la finalul anului 2013, cumpărătorul trebuie să transmită vânzătorului o declarație pe propria răspundere care va fi valabilă până la 31 decembrie 2013 inclusiv, din care să rezulte că activitatea sa principală, în ceea ce privește cumpărările de energie electrică, o reprezintă revânzarea acesteia și consumul său propriu din energia electrică cumpărată este neglijabil, respectiv este de maximum 1% din energia electrică cumpărată în perioada ianuarie-iulie 2013.

 

• Plătitorii de accize sunt:

a) operatorii economici care produc, achiziționează din teritoriul comunitar ori importă produsele prevăzute la art. 207 lit.a)-c) și f)-l);

b) persoanele fizice care achiziționează din teritoriul comunitar ori importă produsele prevăzute la art. 207 lit. h), i) și l)

Operatorii economici care achiziționează din teritoriul comunitar produsele prevăzute la art. 207 au obligația ca, înainte de primirea produselor, să se înregistreze la autoritatea competentă, în condițiile prevăzute în normele metodologice, și să respecte următoarele cerințe:

a) să garanteze plata accizelor în cuantumul și în condițiile stabilite în normele metodologice;

b) să țină evidența livrărilor de astfel de produse;

c) să prezinte produsele la cererea organelor de control;

d) să accepte orice monitorizare sau verificare a stocurilor din partea organelor de control. Nu se supun acestor cerințe antrepozitarii autorizați și destinatarii înregistrați care achiziționează din teritoriul comunitar produsele prevăzute la art. 207 lit. d)-e) și nici operatorii economici care achiziționează produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c) și f)-l) pentru uzul propriu.”

 

• Momentul exigibilității accizei intervine:

a) la momentul recepționării pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c) și f)-l) provenite din achiziții intracomunitare efectuate de operatori economici;

b) la data efectuării formalităților de punere în liberă circulație pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c) și f)-l) provenite din operațiuni de import efectuate de operatori economici;

c) la momentul eliberării pentru consum, în conformitate cu prevederile art. 2067, pentru produsele prevăzute la art. 207 lit.d) și e);

d) la momentul vânzării pe piața internă, pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. f)-l) provenite din producția internă;

e) la data efectuării formalităților de punere în liberă circulație pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. h), i) și l) provenite din operațiuni de import efectuate de persoane fizice, respectiv înainte de efectuarea primei înmatriculări în România, în cazul produselor prevăzute la art. 207 lit. h) și i) provenite din achiziții intracomunitare efectuate de persoane fizice. În scopul înmatriculării vehiculelor prevăzute la art. 207 lit. h) și i) se prezintă organelor competente:

1. declarația vamală care atestă efectuarea formalităților de punere în liberă circulație, în cazul vehiculelor din import;

2. certificatul care atestă plata accizelor, în cazul vehiculelor achiziționate intracomunitar. Modelul și conținutul certificatului se stabilesc prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală;

f) la data documentului comercial care atestă achiziția intracomunitară a produselor prevăzute la art. 207 lit. l) în cazul în care achiziția intracomunitară este efectuată de o persoană fizică.”

 

Articole similare

Comentariul tau aici