Noi obligatii din 15 ianuarie 2026 pentru persoanele fizice care se identifica fiscal prin CNP si care desfasoara activitati economice

Pentru Facturare si Gestiune recomandam SmartBill. Incerci GRATUIT!

Începând cu data de 15 ianuarie 2026, pentru persoanele fizice care se identifică fiscal prin codul numeric personal și care desfășoară activități economice intervin următoarele obligații:

  • dacă au început sa desfășoare activități economice anterior datei de 15 ianuarie 2026 au obligația de a solicita înscrierea in Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de această dată prin depunerea formularului 082. Aceștia sunt înscriși în Registrul RO e-Factura obligatoriu cu data de 15 ianuarie 2026
  • dacă încep să desfășoare activități economice începand cu data de 15 ianuarie 2026 au obligația de a solicita înscrierea in Registrul RO e-factura obligatoriu înainte de a incepe desfășurarea activitaților economice prin depunerea formularului 082. Aceștia sunt înscriși în Registrul RO e-Factura obligatoriu în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării.

Baza legala : OUG 89/2025

” (3) Livrările de bunuri/Prestările de servicii efectuate către o persoană fizică care nu se identifică în relația cu furnizorul/prestatorul prin niciun cod de identificare fiscală sau optează să se identifice prin codul numeric personal se consideră efectuate în relația B2C, cu excepția situației în care beneficiarii sunt înscriși în Registrul RO e-Factura obligatoriu. Dacă beneficiarul, persoană fizică, nu se identifică prin niciun cod de identificare fiscală, facturile se emit utilizând un cod format din 13 cifre de zero în locul codului de identificare fiscală al beneficiarului.
(4) Furnizorii/Prestatorii prevăzuți la alin. (1) și (2) sunt obligați să transmită facturile emise către destinatari conform prevederilor art. 319 din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția situației în care beneficiarii sunt înscriși în Registrul RO e-Factura obligatoriu.”

“Furnizorii/Prestatorii care au obligația să respecte prevederile art. 5, art. 9^1, art. 10 alin. (1) și art. 10^1 alin. (2) și care se identifică fiscal prin codul numeric personal au obligația de a solicita înscrierea în Registrul RO e-Factura obligatoriu înainte de a începe desfășurarea activităților economice și sunt înscriși în registru în termen de 3 zile lucrătoare de la data solicitării.”

Articole similare

Comentariul tau aici